Cinéma du Réel 2026
„Apa ca un bivol negru” întâlnește Sena
de Ruxandra Fulger
29 martie 2026
Ediția a 48-a a festivalului internațional de film documentar Cinéma du Réel (Paris, 21-28 martie 2026) a inclus, în cadrul secțiunii pentru profesioniștii din industrie „ParisDOC” (ajunsă și ea la ediția a 13-a), o serie de evenimente dedicate producțiilor nonficționale de patrimoniu. Am fost onorată să iau parte la unul dintre aceste evenimente, „Proiecte de film în restaurare”, ca reprezentantă a Arhivei Naționale de Filme a României (ANF).
Manifestarea a fost coordonată de un expert redutabil în domeniul patrimoniului cinematografic: Gérald Duchaussoy, șef al secțiunii „Cannes Classics” din cadrul Festivalului de la Cannes, precum și unul dintre responsabilii Pieței Internaționale a Filmului Clasic, care are loc în fiecare an în timpul Festivalului Lumière de la Lyon. El este și cel care a moderat discuțiile cu persoanele care au prezentat, în sala cinematografului La Clef, cele cinci proiecte, aflate în diverse stadii ale restaurării, reprezentând instituțiile care și-au asumat sarcina restaurării. Criteriile care au stat la baza selecției celor cinci producții dintre proiectele înscrise, efectuată de același Gérald Duchaussoy, au fost relevanța documentară și valoarea estetică.
ANF a participat cu un documentar remarcabil din ambele puncte de vedere: Apa ca un bivol negru, produs de Studioul Cinematografic București (nu de studioul specializat Sahia Film), subintitulat Despre oameni și ape – mai 1970 și realizat pe teren, de un colectiv de proaspăt absolvenți ai Facultății din Film a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din Capitală, după devastatoarele inundații din România din primăvara anului 1970.
După cum notează Titus Vîjeu în cartea sa din 2012, „Dan Pița: arta privirii” (Editura Noi Media Print), este vorba de un lungmetraj „pe care criticii l-au receptat de îndată drept un «manifest»” (al grupului de cineaști ce avea să se impună ulterior drept „generația ’70”), în timp ce spectatorii români au văzut în el „«un film adevărat», departe de contrafacerile artistice ale epocii”. Comparându-l cu scurtmetrajul documentar Oamenii Padului, prin care Michelangelo Antonioni deschidea drumul neorealismului italian, Titus Vîjeu observă că Apa ca un bivol negru „denotă aceeași capacitate a imaginii de a retrasa drumul spre adevăr al cinematografului”.
În studiul său dedicat acestui lungmetraj documentar și inclus în volumul colectiv „Clasici ai filmului românesc” (versiunea românească a lucrării în germană coordonate de Dana Duma, Stephan Krause și Anke Pfeifer, Editura Noi Media Print, 2025), Anca Ioniță afirmă și ea: „Printre numeroasele filme documentare care au reflectat catastrofa ce lovise țara, Apa ca un bivol negru ocupă un loc unic. Această unicitate ține, deopotrivă, de latura artistică, dar și de cea politic-ideologică a acestui film-eseu, care ieșea din tiparul documentarului oficial al epocii. Critica de specialitate a salutat aproape în întregime (cu excepția celor care reprezentau vocea oficială a regimului) documentarul la premiera sa din anul 1971 ca pe o reușită a cinematografiei românești, evidențiind forma nouă a construcției cinematografice şi originalitatea abordării stilistice, dar și faptul că el reprezenta manifestul artistic al unei generații de realizatori de film, situație singulară pentru un tip de școală axată pe unicitatea individualităților artistice”.
Colectivul căruia i se datorează Apa ca un bivol negru (titlu cu valențe lirice inspirat de mărturia unei sinistrate intervievate de tinerii cineaști) i-a inclus pe regizorii Andrei Cătălin Băleanu, Petre Bokor, Youssouf (Joe) Aidabi, Dan Pița și Mircea Veroiu, operatorii Iosif Demian, Ion Marinescu, Dinu Tănase și Nicolae Mărgineanu, filmologii Roxana Pană și Stere Gulea și tehnicienii Dan Naum (montaj) și Bogdan Cavadia. Iosif Demian, Dinu Tănase, Nicolae Mărgineanu și Stere Gulea aveau să se impună și ei ca regizori importanți ai „generației ’70”.
În prezentarea mea, găzduită de La Clef, am evidențiat – pornind de la surse critice solide, precum cele citate mai sus – atât contextul sociopolitic în care a apărut filmul (de exemplu, șansa sa de a fi difuzat în cinematografele românești – nu fără obstacole – cu puțin timp înainte ca Nicolae Ceaușescu să-și lanseze celebrele „teze din iulie” 1971), cât și caracteristicile care ne îndreptățesc să considerăm Apa ca un bivol negru o lucrarea audiovizuală fără precedent în cinematografia națională și o capodoperă incontestabilă a cinematografului românesc.
Publicul numeros (alcătuit preponderent din reprezentanți ai industriei filmului din Franța), ce a asistat, în sala cinematografului parizian, la discuția mea cu Gérald Duchaussoy, a primit cu căldură prezentarea și cu emoție extrasele alese pentru ilustrarea acesteia. O dovadă că proiectul inițiat de ANF merită să devină realitate, readucând Apa ca un bivol negru pe marile ecrane.
Sunt recunoscătoare Ambasadei României în Republica Franceză și Institutului Cultural Român de la Paris pentru că au sprijinit participarea mea la festivalul Cinéma du Réel.