Mă aflu la Budapesta, unde, atunci când nu iau parte la reuniunile FIPRESCI, unde se discută problemele arzătoare ale esenţei criticii de cinema azi, urmăresc Maratonul filmelor clasice, un mare festival al cinemaului de valoare organizat de Institutul Naţional Ungar al Filmului. Directorul festivalului, György Ráduly, mărturisea că, la a şaptea sa ediţie, evenimentul propune un program care permite cinemaului universal şi maghiar „să strălucească într-un mediu adecvat, adică pe marele ecran”. La explicaţia strălucirii ar trebui să se adauge splendoarea sălii principale, Urania, o adevărată bijuterie arhitecturală perfect restaurată, unde proiectarea peliculelor alese impune respect.

Şi cum să nu se întâmple asta, când selecţia de filme restaurate alese începe cu Music Box (1989), semnat de oscarizatul cineast Costa-Gavras, venit împreună cu directorul Cinematecii Franceze, Frédéric Bonnaud, pentru a susţine nevoia de a vedea lungmetrajele şi scurtmetrajele clasice pe un ecran mare, în format revizuit şi ameliorat. Pledoaria celor doi a susţinut copierea titlurilor clasice alese în format analogic, pentru că cel digital asigură supravieţuirea efemeră, iar pelicula „e fragilă, dar eternă”. Ambii au susţinut că vechile filme trebuie salvate şi proiectate, îndemnând mai ales tinerii să vină să le vadă pe un mare ecran.

Iar, pentru a întări pledoaria în favoarea filmelor clasice, pe principala scenă a festivalului a primit premiul FIAF (Federaţia Internaţională a Arhivelor de Filme) marele cineast german Wim Wenders, ca una dintre personalitățile „a căror experienţă şi implicarea personală în domeniul cinematografului subliniază misiunea Federaţiei”. Creat în 2001, trofeul recunoaşte în special „dedicarea şi contribuţia la prezervarea şi accesul la moştenirea mondială a lumii filmului, pentru plăcerea publicului de azi, ca şi pentru beneficiul generațiilor viitoare”.

Am aflat, cu această ocazie, că printre premianţii anteriori se numără Martin Scorsese (al cărui documentar despre Michael Powell şi Emeric Pressburger a fost proiectat aici), Peter Bogdanovich, Liv Ullmann, Agnès Varda, Christopher Nolan, Apichatpong Weerasethakul, Jean-Luc Godard, Tilda Swinton şi Guillermo del Toro. Festivalul a prezentat 12 dintre filmele lui Wenders, regizorul care s-a implicat şi în crearea Academiei Europene de Film, deţine un Palme d’Or la Cannes (pentru Paris, Texas) şi a semnat documentare ce evocă figuri celebre ale filmului, precum fraţii Skladanowski (A Trick of Light), Yasujiro Ozu (Tokyo-Ga), ori Nicholas Ray (Prietenul american).

Una dintre priorităţile programului a fost şi celebrarea celor 110 ani împliniţi de animaţia maghiară în 2024. Au fost evocate, prin includerea unor scurt şi lungmetraje de animaţie, figuri faimoase precum George Pal, Gyula Macskassy, John Halas ori laureatul cu Oscar (1981) Ferenc Rofusz, al cărui scurtmetraj Musca a fost proiectat într-o copie restaurată. Nici formele experimentale de animaţie nu au fost uitate, printre care şapte scurtmetraje incluse în programul „Pop-Art Animation”. Cu figuri celebre care au lucrat mult în străinătate (Franţa, Statele Unite, Canada), animaţia maghiară este cu adevărat o şcoală naţională care merită atenţia şi respectul nostru. Voi reveni în textul pentru formatul print al revistei noastre.