Incitată de lansarea la Festivalul de la Cannes a noului sequel din franciza Misiunii imposibile, am fost unul dintre plătitorii de bilet la unul dintre cinematografele din mallurile bucureştene. Din păcate, cu o sală destul de goală (încă patru spectatori, în afară de mine), la proiecţia începută la ora 17:30 (probabil efectul minivacanței picate din cer). Citisem prea multe laude la adresa lui Tom Cruise și a curajoaselor cascade pe care le face de unul singur aici, pentru a mă descuraja. În plus, semnatarul regiei, Christopher McQuarrie, este un distins cineast premiat până acum mai degrabă pentru scenariile sale (vezi oscarizatul scenariu la Suspecţi de serviciu/The Usual Suspects). Ştiam că a regizat filme bine plasate în box-office, cu titluri precum The Way of the Gun, Valkyrie sau Mission: Impossible – Rogue Nation (cu încasări totale de 700 de milioane de dolari, dintre care 122 de milioane numai în China). Mare specialist în narațiunile cu suspans, el e cel care a și scris, în colaborare, actualul film din seria Misiunii imposibile, pornind mai ales de la abilităţile lui Tom Cruise.

Cel care surprinde prin forma sa fizică la 62 de ani a fost omagiat pentru cascadele executate (de unul singur) şi în acest film, care atrage mai ales prin tema AI-ului ce vrea să stăpânească lumea. Scena în care Cruise, agăţat de coada unui avion, ajunge să coboare cu parașuta (care ia foc) de la peste 2.400 de metri a fost – şi este – folosită intensiv drept reclamă a filmului lansat simultan în multe săli din întreaga lume. Am putea spune, un „film în film”. Sau un making-of inspirat.

Deşi nu și-a început cariera în distribuţie chiar sub zodia succesului, filmul începe să recupereze spectatori şi să ajungă, totuşi, la încasările obișnuite pentru un astfel de film lansat de Paramount (peste 450 de milioane de dolari worldwide azi, 10 iunie, dar la un buget de 400 de milioane). Iar la noi a făcut, în trei săptămâni, cam 850.000 de dolari, sub nivelul unei producţii naţionale populare – vezi Buzz House: The Movie 2, cu peste două milioane de dolari trecuți deja în box-office. Totuşi, citind comentariile, de pe forumul Cinemagia, ale fanilor seriei şi ai genului thriller cu sequels, poți intui, în general, că, de fapt, aşteptările erau mult mai mari, din toate perspectivele.

Unii au acuzat exagerata corectitudine politică a lungmetrajului, care favorizează personajele de altă rasă decât albă (preşedinta SUA e black şi refuză, până în ultima clipă, să activeze bomba atomică). Un cinefil scria: „parcă filmele cu Tom Cruise nu erau atât de progresiste”. Un fost fan al seriei scrie că „parcă au rămas fără imaginaţie creatorii”, în timp ce altul îl diagnostica drept „propagandă sexo-marxistă”. Există pe forum şi opinii mai degrabă pozitive, datorate altora. Unul scrie că „este un film bun, dar aveam aşteptări mult mai mari decât această încheiere a francizei”, altul se pronunţă moderat („e un film de văzut pentru fanii seriei, să vedem ce ne rezervă viitorul”). Era limpede că plătitorii de bilete se numără printre fanii francizei şi că puţini se mai întreabă dacă ea va continua. Deşi s-a eschivat, la Cannes, să răspundă la întrebarea dacă va mai exista un sequel, Tom Cruise sugera, totuşi, că e cam ultimul episod (al optulea, după cunoscători).

Oricum, actorul-cascador a fost una dintre vedetele americane majore de la această ediţie a Festivalului cannez (foarte woke, după unii comentatori). Iar filmul, apărut în plină criză generală („o lume în haos”, cum scrie pe coperta „Cahiers du Cinéma” din mai 2025) ne pune întrebări privind evoluţia cinemaului la această vârstă digitală în care, totuşi, „se desenează viitorul unui mediu care continuă să gestioneze şi să urmeze poziţia sa relevantă în post-imaginarul de azi”, cum spune istoricul italian Gino Frezza în cartea sa „Dissolvenze. Mutazione del cinema”.