M-am simţit cum spune titlul privind recenta gală a Premiilor Academiei Europene de Film (ediţia cu numărul 38), organizată la o săptămână după gala Golden Globes, la Berlin, în Haus der Kulturen der Welt. Premiile europene ne/mă interesau mai mult, mai ales că anul acesta am avut ocazia de a vedea multe dintre candidate la festivaluri organizate în România, mai ales Les Films de Cannes à Bucarest şi One World Romania (pentru documentar).

Senzaţia de „cu un pas înainte” vine şi din experienţa personală: la finele lui decembrie, am fost invitată să dau top ten-ul meu pentru 2025 revistei online australiene „Senses of Cinema”, care va apărea curând. Acolo plasam pe primul loc Sentimental Value/Affekksjonsverdi, de Joachim Trier, coproducţia Norvegia-Franţa-Danemarca-Germania-Suedia, care câştigase Marele Premiu la Cannes. M-am bucurat să văd că, la gala Academiei Europene de Film, Valoare sentimentală a devenit câştigătorul maxim al ediţiei, acumulând şase premii (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor – Trier, Cel mai bun scenariu – Trier împreună cu Eskil Vogt, Premiile de interpretare feminină şi masculină – Renate Reinsve şi Stellan Skarsgård, precum şi Cea mai bună coloană sonoră originală – Hania Rani).

Poziţia filmului Sirāt în top ten-ul meu anticipa şi succesul acestui lungmetraj la Premiile Academiei Europene de Film (cinci premii: Cea mai bună imagine – Mauro Herce, Cel mai bun montaj – Cristóbal Fernández, Cea mai bună scenografie – Laia Ateca, Cel mai bun sunet – Laia Casanovas, Cei mai buni directori de casting – Nadia Acimi, Luis Bértolo și Maria Rodrigo). Am publicat deja o cronică, în numărul 4/2025 al revistei, unde evidențiam meritele peliculei.

La vremea lansării celei mai recente ediții a Les Films de Cannes à Bucarest, apreciam (chiar pe acest site) intuiția directorului festivalului, Cristian Mungiu, de a programa în gala de deschidere Sentimental Value, mult mai reuşit decât câştigătorul Palme d’Or 2025, Un simplu accident, de Jafar Panahi, coproducţie Franţa-Iran-Luxemburg pe care Academia Europeană de Film nu a premiat-o la nicio categorie. Le amintim cinefililor că pot vedea lungmetrajul lui Trier zilele acestea în programarea obişnuită a sălilor de cinema, deşi cei „înrăiţi” au văzut deja filmul la festivalul lui Cristian Mungiu.

Desigur, senzaţia de „cu un pas înainte” a venit şi din Premiul pentru Cel mai bun documentar, obţinut de Fiume o morte! (coproducţie Croaţia-Slovenia-Italia), de Igor Bezinović, văzut de două ori în România, o dată la ediţia din primăvara trecută a One World Romania şi, acum aproximativ o lună, la sala Union a Cinematecii, cu participarea autorului. Foarte inteligentul său discurs amintea, ca şi în cel ţinut la Bucureşti, cât de uşor se pot răspândi ideile fascismului, aşa cum s-a întâmplat între 1919-1920, când Gabriele d’Annunzio a instaurat în oraşul natal al regizorului croat, Rijeka, o dictatură agresivă.

Poate e momentul să spunem că au votat aproximativ 5.400 de membri ai prestigioasei Academii, fondată în 1989, sub numele de European Cinema Society. O replică la Academia Americană de Film, care decernează Premiile Oscar, această instituţie ţine mai mult la valoarea culturală a premiatelor sale. Și nu întâmplător, la recenta ediţie, criticul și cineastul Mark Cousins a fost desemnat să aleagă fragmente din filme clasice, la care s-a făcut deseori referire. A fost nevoie de abilităţile sale şi pentru a ilustra vârfurile carierelor prestigioaselor premiate, precum Liv Ullmann, cunoscută mai ales ca cea mai „bergmaniană” actriţă, dar pentru care s-au luat în considerare, după cum se menţionează în mesajul care a însoţit anunțarea Premiilor Academiei Europene de Film, mai ales propriile filme, printre care cel după un scenariu de Ingmar Bergman, Confesiuni private (1996). Cealaltă câştigătoare a unui premiu pentru întreaga activitate este regizoarea italiană Alice Rohrwacher, trofeul său numindu-se European Achievement in World Cinema Award. Ne bucurăm, deci, că am putut vedea deja multe dintre filmele premiate sau nominalizate la gala europeană.
Ne-am bucurat şi să le vedem urcate pe scenă, pentru fotografia finală, pe Juliette Binoche, preşedinta Academiei Europene de Film, alături de președinta Consiliului de Administrație al Academiei, producătoarea română Ada Solomon.