Cronica filmului

„Ultima transhumanță”

Drumul oilor, drumul vieții

de Mihai Fulger

11 mai 2026

Unul dintre evenimentele cinematografice românești ale anului 2026 este lansarea pe marile ecrane a lungmetrajului documentar Ultima transhumanță, realizat (filmat, regizat și produs) de artistul fotograf Dragoș Lumpan.

Documentare despre transhumanță și viața păstorilor din România s-au mai făcut și, probabil, se vor mai face, cel puțin atât timp cât acest obicei milenar (totodată un mod de viață pentru practicanții săi) va mai supraviețui. La acest capitol, trebuie amintiți regizorii Dumitru Budrala, cu La drum (1997) și Transhumanța (2010), Dieter Auner, cu Off the Beaten Track (2010), și Titus Faschina, cu Aproape de cer (2010).

Filmul lui Dragoș Lumpan este însă cel mai ambițios de până acum, căci regizorul a urmărit, în mai mulți ani, ciobani din șase țări (România, Turcia, Grecia, Albania, Italia și Țara Galilor), parcurgând împreună cu ei peste 50.000 de kilometri și documentându-le, prin fotografii (multe transformate în timelapse-uri spectaculoase, adesea de o frumusețe stranie) și filmări, „drumul” (cum numesc ei transhumanța).

De fapt, lungmetrajul face parte dintr-un proiect artistic, etnografic și sociologic foarte amplu al lui Dragoș Lumpan, întins pe perioada a două decenii și incluzând, printre altele, mai multe expoziții de fotografie și un album, cu câteva ediții, purtând același titlu.

Din 2023 încoace, documentarul a fost prezentat, într-o variantă de montaj provizorie, la festivaluri și evenimente din România și străinătate, fiind și premiat la manifestări de specialitate din Argentina, Franța, Portugalia sau Slovacia. Acum, în cinematografele românești se lansează varianta finală (Director’s Cut, i-am putea zice) a documentarului.

Structura este firească, adecvată subiectului abordat și impunând ritmul filmului: patru părți, corespunzând celor patru anotimpuri, din primăvară până-n iarnă. În fiecare secțiune sunt redate activitățile păstoritului transhumant specifice anotimpului respectiv în spațiile cercetate (cu diferențele lor specifice), acestea fiind comentate din off chiar de vocea regizorului.

Dragoș Lumpan nu doar a fotografiat și filmat etapele transhumanței, ci a și intervievat practicanții ei din cele șase țări menționate (uneori și soțiile lor) și specialiști, precum fermecătorul scriitor, traducător, fotograf și blogger britanic Tim Salmon. Perspectiva insider-ului este astfel completată fericit de cea a outsider-ului, oferind o imagine mai completă și mai nuanțată asupra transhumanței (sau a „transformanței”, cum inspirat îi stâlcește numele un intervievat, fiindcă „drumul” îl preschimbă pe cel care îl urmează an de an).

Însuși fotograful-cineast este perceput ca străin pe drumul oilor și al păstorilor, voice-over-ul său relatând mai multe experiențe proprii relevante. Iar ciobanii străini, care vorbesc între ei despre Dragoș Lumpan, fără a realiza că discuțiile lor pot fi înregistrate și traduse, îi asigură filmului binevenite momente comice.

Detalii semnificative despre relațiile dintre păstori și proprietarii terenurilor pe care se hrănesc oile sau căsătoriile aranjate ale ciobanilor, cântece, legende sau anecdote cu tâlc, toate contribuie la o realizare impresionantă a cinematografului nonficțional românesc.

După mai multe avanpremiere găzduite de săli din București și din țară, începând din 23 aprilie 2026, Ultima transhumanță are premiera oficială, în prezența regizorului Dragoș Lumpan și a echipei sale, pe 14 mai, de la 20, la Cinema Muzeul Țăranului – Studioul Horia Bernea din Capitală.