Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF.23

Filmul românesc din competiția internațională

de Mihai Fulger

Singurul film românesc selecționat de directorul artistic Mihai Chirilov în competiția internațională a celui de al 23-lea TIFF a fost Unde merg elefanții, al doilea lungmetraj scris și regizat de Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Șarga (după Să nu ucizi, din 2018). Acesta avusese premiera mondială cu trei luni în urmă, în competiția „Smart 7” a Festivalului Internațional de Film de la Vilnius. La festivalul clujean, el a obținut Mențiunea specială a Juriului Ecumenic.

Unde merg elefanții nu arată a film românesc. Pare o combinație între o dramedie scandinavă și un indie nord-american, condimentată cu o doză sănătoasă de experiment.

În primele cadre, camera de filmat survolează Piața Obor din București și sare cu nervozitate de la o persoană la alta, căutând-o parcă pe aceea a cărei poveste s-o spună. În cele din urmă, se oprește, mânată parcă de curiozitate, asupra unui tânăr bărbat legat la încheietura mâinii drepte cu un pansament improvizat, de sub care se vede curgând sângele.

După cum vom afla ulterior, el e Marcel (interpretat de Ștefan Mihai, actor la Teatrul de Stat Constanța). Locuiește singur într-o cameră de la subsolul unui bloc, pe a cărei fereastră iese direct în stradă, și nu pare să aibă vreo ocupație din care să se poată întreține. El o cunoaște mai întâi pe Magda (Alice Cora Mihalache), o femeie mai matură, care diminețile lucrează în restaurantul unui hotel, iar nopțile își rotunjește veniturile într-un club de fițe. Apoi, pe Leni (Carina Lăpușneanu), o fetiță de nouă ani, foarte inteligentă și glumeață, care poartă mereu, tras peste urechi, un fes multicolor (la fel ca fâșul lui Marcel sau ca eșarfa Magdei) și care lasă prin oraș stencil-uri atestând trecerea ei prin acele locuri.

Marcel descoperă că Leni este fiica Magdei. Contrariat de coincidență, tânărul îi spune fetiței, cu care se împrietenise: „Nu prea e o poveste credibilă”. Și are dreptate, desigur.

În Unde merg elefanții, narațiunea cu accente melodramatice a celor trei personaje principale e dublată, în spirit postmodern, de un nivel metatextual, de parcă realizatorii țin să-și avertizeze, când și când, spectatorii să nu se încreadă prea mult în story-ul de pe ecran. Personajul „meta” prin excelență este cel interpretat de Richard Bovnoczki, numit „Scriitorul” pe genericul final, care apare ici-acolo în drumul lui Marcel și al Magdei, modificându-le evoluția. Iar Bucureștiul, care e mai colorat și mai viu decât l-ați văzut până acum în filmele românești, scoate la lumină și alte asemenea personaje pitorești.

Ștefan Mihai amintește de Johnny Depp din anii ’90, prin privirea inocentă (mai inocentă chiar decât a copilei) cu care descoperă lumea. Alice Cora Mihalache interpretează convingător o Magda care se lasă și ea târâtă de oamenii din jur, dar care cunoaște prea bine singura rațiune pentru care face tot ceea ce face. Iar Carina Lăpușneanu se înscrie, fără pic de îndoială, printre cei mai înzestrați copii actori ai istoriei cinematografului românesc. Trei revelații într-un film pe care vă recomand să-l vedeți, cu prima ocazie, pe un ecran mare de cinema.