Cartea de cinema

„Klassiker des rumänischen Films” (editori: Dana Duma, Stephan Krause și Anke Pfeifer)

Cea mai tânără cinematografie clasicizată din Europa de Est

de Aleksandăr Donev* (traducere din bulgară: Marian Țuțui)

Cartea „Clasici ai (opere clasice ale) cinematografiei românești” constituie cel mai recent volum al colecției „Clasici ai (opere clasice ale) cinematografiei est-europene” („Klassiker der osteuropäischen Films”), publicată de una dintre cele mai renumite edituri de literatură cinematografică din Europa de astăzi. Aceasta este editura germană „Schüren” (al cărui nume înseamnă „a aprinde; a stârni”), cu sediul în Marburg, în landul Hessa. Fără îndoială, selecția și ordinea publicării volumelor dedicate diverselor cinematografii ar putea sugera și un fel de clasificare, în ordinea importanței, a celor mai originale și inovatoare cinematografii din Europa de Est, care au adus cea mai mare contribuție la istoria filmului. Seria începe cu un volum dedicat cinematografiei poloneze, urmat de o antologie despre cea cehă și cea slovacă, alta despre cea maghiară și două volume despre cinematografia rusă și sovietică (primul cu filme clasice realizate până la sfârșitul anilor 1940, al doilea cu filme produse după aceea).

În contextul succeselor cinematografiei românești din ultimele două decenii, este destul de firesc ca cel mai recent volum, al șaselea al seriei, să fie dedicat tocmai operelor sale clasice. De fapt, cinematografia românească nu are, într-un lung plan istoric, realizările cinematografiilor cărora le sunt dedicate volumele anterioare. Primele lor exemple notabile au devenit deja celebre în întreaga lume la mijlocul secolului al XX-lea, iar unele capodopere ale cinematografiei ruse și cehe chiar mai devreme. Acest lucru este evident în selecția titlurilor. În timp ce în selecțiile dedicate altor cinematografii est-europene se numără pe degete filmele create după anul 2000, în volumul despre cinematografia românească, 12 din 25 au fost realizate în noul secol, de la Moartea domnului Lăzărescu (2004) la Touch Me Not (2018). Ultimul film constituie cea mai recentă producție inclusă până acum în întreaga serie. Pe de altă parte, printre clasicii cinematografiei românești, unul dintre cele mai vechi filme din seria de volume dedicate clasicilor cinematografului est-european, Independența României (1912), ocupă primul loc.

Acest interval de un secol între cea mai veche și cea mai recentă realizare a cinematografiei românești dezvăluie rădăcinile istorice profunde ale succeselor contemporane. Acestea se datorează în primul rând culturii cinematografice bogate și multistratificate care a apărut pe pământ românesc deja în primele decenii de la sosirea cinematografiei în Balcani. Acest mediu este cel care hrănește tradiția și acumulează energia ce izbucnește la începutul secolului XXI.

Volumul de față constituie prima publicație în limba germană de acest tip și cu o anvergură similară. El își propune să situeze cinematograful românesc prin exemplele sale clasice atât din punct de vedere istoric, cât și într-un context cinematografic contemporan, precum și cultural general. În plus, cartea are o misiune la fel de importantă. Se adresează nu numai cinefililor și fanilor cinematografului de artă, ci și publicului de film mai larg, inteligent și exigent, pe care editorii Dana Duma, Anke Pfeifer și Stephan Krause l-au avut în vedere. Cel din urmă este cel care o formulează destul de direct în prefața sa: „Este vorba de farmecul cinematografiei românești, de a stârni curiozitatea și dorința pentru a-l cunoaște și de a transmite contexte, intuiții și cunoștințe despre acesta”.

Concepția seriei se bazează pe trei principii fundamentale: 1) fiecare volum include cele mai notabile 25 de filme ale unei cinematografii; 2) un regizor poate fi reprezentat doar cu unul dintre filmele sale, acest lucru făcând posibil ca mai mulți autori diferiți să-și găsească loc; 3) conceptul de clasic nu este înțeles în aspectul său muzeal sau academic, nici în sens cinematografic-estetic restrâns, ci ca prezență convingătoare a unui set de calități care includ, pe lângă inovația artistică, și semnificația socială, caracterul comunicativ și, nu în ultimul rând, de divertisment; clasicele sunt filme care au intrat în istorie, au avut un impact asupra societății și cinematografiei, dar sunt și astăzi relevante.

Principala realizare a acestei colecții este plasarea filmelor pe fondul unei panorame convingătoare a vieții literare, culturale și sociale din România. De asemenea, constituie o cerință ca fiecare „portret” al unui film selectat să fie scris special pentru acest volum. Prin natura lor, textele individuale nu sunt recenzii în sensul clasic al cuvântului, ci se concentrează mai degrabă pe unul sau mai multe aspecte în lumina cărora este interpretat un anumit film. Din acest motiv, articolele individuale, deși urmăresc cronologia creării filmelor, nu sunt interconectate și nu urmează un model structural identic. În legătură cu aceasta și ca parte a concepției de publicare a colecției, există și principiul selecției autorilor. Printre aceștia nu predomină criticii de film și filmologii, căci alături de ei participă critici literari, filologi, culturologi, critici de artă și istorici. Accentul se pune nu atât pe aspectele estetice și istorice ale cinematografiei (totuși, deloc neglijate), cât pe cinematograf ca mediu de interpretare a societății românești. De asemenea, s-a căutat un echilibru între autorii autohtoni și cei străini, deoarece publicația se adresează în primul rând unui public vorbitor de germană. Punctul de vedere extern este necesar și inevitabil în apropierea inițială de exemplele clasice ale unei cinematografii naționale necunoscute acestor cititori ca un concept complet, care face parte atât din Europa de Est, cât și din Balcani. În numele editorilor volumului, Stephan Krause respinge categoric posibilitatea ca selecția filmelor oferite în această carte să poată fi luată ca o încercare de a forma un canon. Cel puțin nu acesta a fost scopul și nici nu este posibil pentru un cinema național dinamic și modern precum cel românesc, care în ultimii ani s-a eliberat treptat de cadrele tematice și stilistice ale brandului de festival de succes, dar învechit, numit „Noul Cinema Românesc”.

Fără îndoială, impactul de ansamblu al cărții se datorează la fel de mult concepției consecvente a editorilor săi și studiilor scurte, dar aprofundate ale autorilor, prezentând filmele în funcție de anii de producție: Robert Born (istoric de artă și orientalist) – Independența României. Războiul româno-ruso-turc 1877; Enikő Dácz (critic literar) – O noapte furtunoasă; Renáta Stoicu-Crișan (filolog și critic literar) – La Moara cu noroc; Maciej Peplinski (specialist media și istoric) – S-a furat o bombă; Cosmin Borza (filolog și critic literar) – Pădurea spânzuraților; Markus Bauer (istoric și critic de artă) – Reconstituirea; Aurelia Vasile (istoric) – Mihai Viteazul; Anca Ioniță (teatrolog) – Apa ca un bivol negru; Dinu-Ioan Nicula (critic şi istoric de film) – 100 de lei şi Crulic – Drumul spre dincolo; Daniel Iftene (filmolog) – Proba de microfon; Dana Duma (critic și istoric de film, profesor universitar) – O lacrimă de fată; Irina Trocan (critic de film și profesor universitar) – Secvențe; Laura Lăzărescu-Thois (inginer de sunet și profesor universitar) – Moromeţii; Marian Ţuţui (critic şi istoric de film, profesor universitar) – È pericoloso sporgersi; Andrei Gorzo (critic şi istoric de film, profesor universitar) – Moartea domnului Lăzărescu; Bettina Haase (bibliotecar și filolog) și Maja Hetmank (teatrolog și specialist în mass-media) – Ryna; Patricia Pfeifer (profesor universitar) – Hârtia va fi albastră; Mónika Dánél (critic literar) – A fost sau n-a fost?; Mihai Fulger (critic de film) – California Dreamin’ (Nesfârșit); Éva Bányai (filolog) – 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile; Katalin Sándor (filolog și critic literar) – Morgen; Doru Pop (istoric de film, culturolog și profesor universitar) – Poziția copilului; Marilena Ilieșiu (critic de film) – Aferim!; Andrea Virginás (critic de film și profesor universitar): Touch Me Not.

* Aleksandăr Donev este critic de film, doctor în științe cu specializarea cinema și audiovizual și cercetător la Institutul de Studiul Artelor din Sofia.