REVISTĂ PUBLICATĂ DE UNIUNEA CINEAŞTILOR DIN ROMÂNIA

contact@revistafilm.ro

revistafilmucin@gmail.com

Nou-veniții/Los Nuevos (r. Rodrigo Plá)
Nou-veniții/Los Nuevos (r. Rodrigo Plá)

La CULMEA, vocile personajelor vin de pe scenă: dublaj live cu actrița Mihaela Alexandru la „Nou-veniții”

20 octombrie 2026

Actrița Mihaela Alexandru va da glas, în timp real și în limba română, personajelor din Nou-veniții, sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 17:00, la Cinema Modern din Brașov. Proiecția face parte din programul festivalului CULMEA: Film și educație de mediu și este recomandată copiilor de la 8 ani și familiilor lor.

Dublajul live e un format rar în cinematografele din România. Actrița urmărește filmul odată cu publicul și rostește replicile sincron cu imaginea, fără înregistrare prealabilă. Copiii care încă nu citesc fluent subtitrarea pot urmări povestea fără efort, iar spectatorii de orice vârstă văd cum prinde viață un personaj, replică cu replică.

Lungmetrajul Nou-veniții/Los Nuevos (regia Rodrigo Plá, coproducție Mexic-Spania, 2026, 88 min.) a avut premiera mondială în august, în secțiunea Locarno Kids Screenings a Festivalului de Film de la Locarno, unde a primit Mențiunea specială Pardo for Change la categoria lungmetraj. Scenariul, semnat de Laura Santullo, pornește de la romanul ei, „Llegaron con el viento”. Filmul lui Rodrigo Plá are premiera națională la Brașov.

Într-o zi, în satul mexican Miraflores apar mașini negre cu oameni care cumpără pământ de la săteni. La scurt timp, în râu încep să plutească pești morți. Tiana știe deja cum se termină o astfel de poveste: familia ei a fost nevoită să-și lase satul exact din același motiv. Primită cu neîncredere de localnici, își face totuși doi prieteni, pe frații Mateo și Tomás. Împreună, cei trei copii, alături de un cățeluș curajos, pornesc să afle cine otrăvește apa, într-o aventură care vorbește despre prietenie, curaj și locul pe care ți-l faci printre oameni noi.

Raluca Bugnar, directoarea artistică a festivalului, spune:

„În multe festivaluri europene de film pentru copii, dublajul live a devenit un format firesc: un actor în sală, un film venit de departe și copii care intră în poveste fără să depindă de subtitrare. Ne doream de mult să-l aducem și la CULMEA, iar pentru Nou-veniții aveam nevoie de cineva care să cunoască deopotrivă scena și dublajul. Mihaela Alexandru le are pe amândouă”.

Sâmbăta e ziua familiilor la CULMEA. Programul începe la 10:00 cu „Cu urșii, în aceeași poveste”, un calup de scurtmetraje pentru copii de la 3 ani, continuă la 12:00 cu Papaya, animație braziliană fără dialog intrată în cursa pentru Ursul de Cristal al Berlinalei 2026, și se încheie cu Nou-veniții.

Mihaela Alexandru este actriță de teatru și film. A absolvit UNATC București în 2007, la clasa profesorilor Ion Cojar și Adrian Titieni, și are un master în Arta actorului. A debutat în film în 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, în regia lui Cristian Mungiu, distins cu Palme d’Or la Cannes. În 2023 a câștigat premiul pentru Cea mai bună actriță la Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent. Poate fi văzută în spectacolele „Amalia respiră adânc”, de Alina Nelega, „Câmp de luptă”, de Matei Vișniec, și „Durata medie de viață a mașinilor de spălat”, de Elise Wilk. Cei mici îi pot recunoaște vocea din dublajul în limba română al animației Tot înainte (Onward, 2020).

Informații practice
Sâmbătă, 24 octombrie, ora 17:00, Cinema Modern, Brașov
Nou-veniții (Los Nuevos), Mexic-Spania, 2026, 80 min., 8+, premieră națională, cu dublaj live în limba română
Bilete: 15 lei copii, 25 lei adulți, pe https://eventbook.ro/film/bilete-culmea-film-festival-2026-nou-venitii.
Program complet: culmeafestival.ro.

Proiect cultural finanțat de Centrul Cultural „Apollonia Hirscher” Brașov, susținut de Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Local Brașov.

Sponsor: Groupama.

Partener media principal: Radio Guerrilla.

Cu sprijinul: Breasla Cârciumarilor, Coresi Brașov, F-Sides, HP Tower One, La Fântâna, LoomCraft, MannaManna.

Parteneri media: Revista FILM, CineFan, GoKid, iuhuu Brașov, La pas prin Brașov, Litera9, MovieNews, Munteanu, Salut Brașov, Școala9, Zile & Nopți.

Parteneri comunitate: Fundația Comunitară Brașov, Bookisit.

Acest proiect nu este sponsorizat de companii de combustibili fosili sau mari poluatori.
Festivalul „CULMEA: Film și Educație de Mediu” este organizat de Asociația Oricum.