Iată-ne ajunşi la finele unei ediţii agitate a Festivalului Internaţional de la Berlin, unde importanţa şi violenţa ştirilor atrăgeau uneori mai mult decât filmele foarte angajate şi ele în bătăliile contemporane. Cele 278 de filme de pe tot globul au atras un număr mare de spectatori şi oameni ai industriei interesaţi de progresul artei cinemaului. Dar şi de afirmarea unor atitudini politice, pe care toţi premianţii au făcut-o, condamnând agresiunea Israelului asupra Palestinei.

Până la anunțarea marilor premii ale competiţiei principale, am trăit emoţiile prezentării premiilor juriilor independente, nu puţine, răsplătind ceea ce e mai bun în competițiile paralele – „Forum”, „Panorama”, „Perspectives”, „Generation” etc. Am aflat cu bucurie ceea ce aşteptam, menționarea unor titluri româneşti dintre cele trei acceptate anul acesta. Primul a fost De capul nostru/On Our Own, de Tudor Cristian Jurgiu. El a obţinut Premiul CICAE Arthouse Cinema pentru secţiunea „Forum”. L-am revăzut aseară, într-o sală ultraplină, cu un public urmărind mai mult decât atent peripeţiile unor adolescenţi cu părinţi plecaţi să muncească în străinătate, siliți să se descurce de unii singuri în situaţii de viaţă complicate, când uneori trebuie să le amintească celor care i-au adus pe lume că nu ei sunt adulţii şi că au fost abandonaţi fără nicio justificare atunci când aveau nevoie mai multă de sprijin. Foarte bine scris de regizor împreună cu Anca Buja, scenariul are replici acide şi inteligente, care ne pun deseori pe gânduri în legătură cu ceea ce putem face pentru generațiile care vin.

Şi, la foarte scurt timp, am aflat de Mențiunea specială obţinută, în secţiunea „Generation Kplus” de filmul nostru Atlasul universului, de Paul Negoescu, un lungmetraj coscris împreună cu Mihai Mincan, despre copiii care se maturizează anticipat, pornind de la situaţii de viaţă în care nu se prea ţine cont de vârsta lor fragedă.

Nu se poate să nu amintesc şi Premiile FIPRESCI (ale Federației Internaţionale a Criticilor de Film), din juriul căreia am avut onoarea să fac parte, cu patru subjurii care au acordat câte un premiu secțiunilor Competiţie, „Forum”, „Panorama” şi „Perspectivs”. Au rezultat premiile privite în general cu mult respect, pentru Soumsoum, noaptea astrelor/Soumsoum, the Night of the Stars, de Mahamat-Saleh Haroun – Competiție, AnyMart, de Yusuke Iwasaki, un original film japonez despre presiunile diferite exercitate asupra tinerilor, mai ales din partea familiilor, care transformă viaţa lor cotidiană într-un fel de film horror („Forum”), Narciso, de Marcelo Martinessi, un film despre începuturile dictaturii în Paraguay, cam în același timp cu venirea fascinației jazzului („Panorama”), și Animol, de Ashley Walters, un titlu de neuitat din „Perspective”, ce descrie frapant viaţa dintr-un centru de detenţie. Detenția ori ameninţarea cu ea în ţările unde nu se găseşte prea multă democraţie a fost, de asemenea, o temă recurentă a filmelor selectate şi am regăsit-o atât în Kurtuluş/Libertate, de Emin Alper, premiat cu Ursul de Argint – Marele Premiu al Juriului, cât şi în câştigătorul marelui premiu, Ursul de Aur, o coproducţie Germania-Franța-Turcia, Scrisori galbene/Yellow Letters, de İlker Çatak. Limitarea libertăților în Turcia, pentru o familie de artişti, este analizată foarte critic de regizorul de origine turcă născut în Germania. Premiul pentru regie a mers, la secţiunea competitivă principală, la Grant Gee, pentru lungmetrajul Everybody Digs Bill Evans, un biopic foarte nonconformist despre un cântăreţ de jazz, iar un alt Urs de Argint (Premiul Juriului) a ajuns la lungmetrajul Queen at Sea, de Lance Hammer, pe care mulţi l-ar fi văzut premiat cu Ursul de Aur. Emoționanta poveste despre un cuplu de vârsta a treia, a cărei viaţă este dată peste cap de demența galopantă a soţiei, a beneficiat şi de interpretarea strălucită a soţilor, Anna Calder-Marshall şi Tom Courteney câştigând fiecare un Urs de Argint pentru rol secundar. Juliette Binoche nu a primit niciun premiu, deşi a jucat emoţionant rolul fiicei bolnavei; în schimb, Ursul pentru rol principal feminin i-a revenit unei alte mari actriţe, Sandra Hüller (Anatomia unei prăbușiri), răsplătită acum pentru rolul din Rose.
Mai amintesc în grabă câteva premii: pentru documentar – Dacă porumbeii s-ar transforma în aur, de Pepa Lubojacki, pentru scurtmetraj – Someday a Child, de Marie-Rose Osta, pentru debut – Cronici asupra unui asediu, de Abdallah Alkhatib. Voi reveni în formatul print al revistei.