10.09.2026

UNATC Press a lansat – într-o primă fază, într-un tiraj restrâns, în toamna lui 2024, apoi, pe scară mai largă, în 2025 – un minunat volum dedicat scenografilor Miruna și Radu Boruzescu. Titlul cărții, „MiRaBor”, obținut prin fuzionarea primelor silabe ale prenumelor și numelui de familie, sugerează de la bun început unitatea și coerența creației artistice născute din colaborarea celor doi.
Primul dintre cei trei autori este chiar Radu Boruzescu, deoarece, așa cum precizează conf. univ. dr. Anca Ioniță în cuvântul-înainte, cercetarea, „având ca obiect recuperarea și valorificarea creației cuplului”, „a pornit de la impresionanta arhivă personală a Mirunei și a lui Radu Boruzescu, care cuprinde cinci decenii de creație artistică în teatru, film, operă și evenimente publice”. Din păcate, Miruna Boruzescu s-a stins, în Franța, în aprilie 2014, la 69 de ani. Soțul ei a păstrat însă cu sfințenie arhiva, care avea să se dovedească fundamentală pentru documentarea operei lor, ba chiar a continuat să o îmbogățească. La 82 de ani, scenograful este încă activ. În ianuarie 2020, când Senatul UNATC i-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa, Radu Boruzescu a pus această arhivă la dispoziția Departamentului de Cercetare din cadrul universității bucureștene.
Ceilalți doi autori ai volumului sunt scenograful și cercetătorul Iulia Gherghescu și teatrologul Anca Ioniță. Ele au coordonat echipa din care au mai făcut parte studenții teatrologi Andrada Coiciu și Cristina Marina Drăgan, alături de fotograful Alexandru Ștefan. Pe lângă valorificarea arhivei, cercetarea echipei de la UNATC a cuprins un al doilea palier de documentare, consacrat atât producțiilor la care au contribuit scenografii, cât și regizorilor – de teatru, operă și film – cu care ei au lucrat. Au mai fost realizate interviuri extinse cu Radu Boruzescu și câțiva dintre colaboratorii săi importanți, români și străini. Amploarea și varietatea surselor consultate fac remarcabil acest demers.
Elegantul volum monografic de 240 de pagini, în format mare, cu copertă cartonată și bogat ilustrat, stă mărturie a faptului că activitatea scenografilor Boruzescu, întinsă pe mai bine de jumătate de secol, „a avut un impact major asupra teatrului european și american” (după cum notează Anca Ioniță). Totuși, nici cinematograful nu este neglijat.
Cartea este împărțită în două capitole substanțiale. Cel dintâi, „Începuturile”, constituie o captivantă lucrare memorialistică avându-l ca autor pe Radu Boruzescu. În ultimul subcapitol, „Filmul”, scenograful vorbește pe larg despre Neînfricații, o producție TVR (cu sprijin francez) din 1969, în regia lui Iulian Mihu, „un film pe care nimeni nu l-a văzut niciodată”, dar care a constituit debutul celor doi artiști în cinematografie, „ca actori, decoratori, costumieri, recuziteri, garderobieri, machiori etc.”. Neînfricații a fost interzis, fiindu-i imputate, după cum își amintește Radu Boruzescu, „denaturarea mesajelor istorice” (era o miniserie despre vremea lui Tudor Vladimirescu) și „luare în derâdere conștientă a calităților literare” ale scenariului semnat de influentul Eugen Barbu. Coproducătorii francezi au folosit însă unele secvențe, inserându-le printre extrase din seria filmelor cu haiduci regizate de Dinu Cocea, în serialul La Révolte des Haïdouks, „lamentabil exemplu de cum se pot cu orice preț recupera banii pierduți”. Tot în acest subcapitol, memorialistul discută colaborarea tandemului „MaRiBor” cu renumitul cineast Dušan Makavejev.
Cel de-al doilea capitol, „Stilistica și inovația scenografică”, include opt studii semnate de Iulia Gherghescu, Anca Ioniță și Radu Boruzescu (ultima secțiune, „Dincolo de scenă”). Subcapitolul „Filmul și video ca mijloace de expresie artistică”, datorat Ancăi Ioniță, se deschide astfel: „Pentru Miruna și Radu Boruzescu filmul reprezintă, în prodigioasa lor carieră, o componentă la fel de importantă ca și teatrul”. Autoarea analizează aici, pe lângă colaborarea cu Iulian Mihu la ecranizarea Felix și Otilia (1972), câteva dintre spectacolele la care au contribuit cei doi scenografi între 1970 și 1990; acestea (montări ale unor regizori precum Lucian Pintilie și Robert Carsen, pe scene mai ales din Paris, dar și din Madrid) „sunt considerate azi puncte de referință în utilizarea proiecțiilor de film și video în spațiul spectacular”.
Prin construcția sa polifonică, monografia artistică „MiRaBor” reușește să recompună exemplar cariera scenografilor Miruna și Radu Boruzescu și să recupereze o operă care a depășit granițele României și își depășește epoca. Se spune că spectacolul trebuie să continue. Iar el continuă, grație acestei superbe cărți.