Cronica filmului

„Odiseea”

Mitologia ca spectacol cinematografic

de Dana Duma

23 iulie 2026

Nu trecuse nici o săptămână de la lansarea oficială a filmului semnat de Christopher Nolan, că internetul a fost sufocat de intervenții pro şi contra noul lungmetraj al oscarizatului pentru Oppenheimer. Filmul a fost rânduit de critici printre superproducțiile de tip blockbuster, dar cu intenţii artistice superioare. Cei are au legături mai strânse cu literatura şi învățământul au salutat ideea lui Nolan de a ecraniza „Odiseea” lui Homer, acum când nu se prea mai vorbeşte despre ea la liceu şi destul de pe repede înainte şi la universități.

Dintre acuze, s-a reţinut mai ales aceea cu distribuirea actriţei de culoare Lupita Nyong’o în dublu rol (Elenei din Troia şi sora geamănă a acesteia, Clitemnestra), fără a se reţine că interpreta nu apare mai mult de patru minute. Ca să nu mai vorbim că, în poemul epic scris acum aproape trei mii de ani, personajul e imaginar; nu există nicio dovadă că frumoasa soţie a lui Menelau a existat cu adevărat.

Adevărul e că dramaturgia filmului reţine episoadele cele mai relevante ale epopeii, fiind concentrată asupra lui Ulise/Odiseu (Matt Damon) şi asupra drumului său de întoarcere, durând zece ani și abundând în episoade dramatice, înspre Itaca natală. Deşi abordează din nou naraţiunea fragmentară, ce amestecă interesant trecutul cu prezentul şi realismul cu fantasticul, noul film se referă şi la circulaţia „Odiseii” din gură în gură. Fragmente din epopee sunt recitate sacadat către de aedul interpretat de Travis Scott, ce rezumă şi războiul din Troia, câştigat graţie șiretlicului cu imensul cal din lemn inventat de Ulise, şi urmăreşte şi plecarea acestuia spre casă, într-o corabie de asemenea din lemn. Urmărim şi primele pățanii dramatice ale echipajului format din războinicii conduşi de regele Itacei, întâlnirea cu ciclopul Polifem, care-i mănâncă nişte soldaţi, şi cu vrăjitoarea Circe (Samantha Morton), care-i transformă pe ostași în porci şi, la rugămintea lui Ulise, îi face la loc oameni, alegerea drumului mai aproape de Scila decât de Caribda şi, bineînţeles, trecerea printre sirene, după care eroul e răpit de una dintre ele, Calypso (Charlize Theron); după şapte ani în care-i cultivă amnezia, aceasta îl ajută să plece spre casă, pe o plută nesigură.

Cum ne-a obişnuit din celelalte filme ale sale (precum Memento, The Dark Knight, Inception, Interstellar sau Dunkirk), Nolan ştie ca puţini alţi regizori să gradeze crescător naraţiunea, prezentând foarte dramatic revenirea lui Ulise acasă. Acolo unde Penelopa (excelenta Anne Hathaway) ţine piept cu greu pețitorilor (cel mai agresiv dintre ei este jucat de Robert Pattison) care vor s-o ia de nevastă mai degrabă pentru a deveni regi; ea se impune atât în faţa lor, cât şi a fiului Telemac (Tom Holland), de asemenea dornic să preia conducerea „pentru a scăpa de ceilalţi” (după cum se justifică el). Interesant este că atât în această parte a lungmetrajului, cât şi în cele care relatează pățaniile dramatice ale ostașilor, se aminteşte mereu „porunca lui Zeus” care cere respectarea oaspeţilor inclusiv de condiţie inferioară, chiar cerşetori. Pentru că aşa reapare Ulise, după mulţi ani, în propria sa casă, travestit într-un modest cerşetor, care se bucură însă de apărarea Penelopei; ea îl va ajuta să-şi recapete locul în cetatea părăsită pentru a pleca la război, după ce este singurul care reuşeşte să treacă proba montării arcului şi a tragerii unei săgeți printre 18 obstacole.

Multe momente spectaculoase găsim în aceste episoade, ca şi în întreg filmul turnat cu dificilul aparat IMAX de 70 mm, performanţa tehnică fiind foarte necesară scenelor cu mii de figuranţi ori celor cu pericolele întâlnite pe mare. Deşi e un foarte bun tehnician, Nolan este regizorul care face apologia analogului, ferindu-se în general de soluţiile digitale. La acest nivel, al măiestriei folosirii mijloacelor, ar fi multe de spus despre Odiseea, unde un rol important îl au autorul imaginii, Hoyte van Hoytema, şi compozitorul Ludwig Göransson. Un film de văzut neapărat şi pentru fanii lui Nolan, şi pentru spectatorii care năzuiesc să-şi ridice nivelul cultural.