A 31-a ediție a Astra Film Festival (AFF), cel mai important eveniment cinematografic anual dedicat documentarului internațional organizat în România, a început la Sibiu pe 20 octombrie 2024 și continuă până duminică, 27 octombrie a.c.

În seara de 23 octombrie, Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu a găzduit premiera mondială a filmului Leo Records: Strictly for Our Friends (Leo Records: Doar pentru prietenii noștri). Debutul în lungmetrajul de nonficțiune al cineastei Ioana Grigore (Creativ, Apropieri) este prezentat la AFF în cadrul competiției „Central și Est-europeană” (Festivalul mai are trei secțiuni competitive: „Voci emergente ale filmului documentar”, „România” și „Studențească”). Leo Records: Strictly for Our Friends, primul film văzut de mine la AFF 2024, a constituit o experiență cinematografică deopotrivă delectabilă și impresionantă.

După ce a realizat Creativ, despre duoul jazz omonim, compus din pianistul Harry Tavitian și percuționistul Corneliu Stroe (decedat în 2017), regizoarea Ioana Grigore a reușit să-l cunoască pe producătorul Leo Feigin (cel care i-a lansat în Vest pe românii de la Creativ, alături de multe alte nume de prim-plan ale muzicii de avangardă din Est care n-au putut fi izolate de Cortina de fier) și, fascinată de povestea lui, a decis să-l transforme în protagonistul noului ei documentar. Au urmat cinci ani de filmat cu Leo, de scotocit prin arhivele sale și ale soției sale și de montat diferite versiuni ale filmului, până s-a ajuns la remarcabilul documentar lansat la AFF 2024.

Prima parte a filmului, mai antrenantă și spectaculoasă, acoperă odiseea protagonistului, atlet în tinerețea petrecută în Rusia natală, devenit disident din pricina atracției sale irepresibile către America (și, mai ales, către muzica acesteia), lăsat – ba chiar încurajat – de KGB să fugă din țară, ajuns în Israel, apoi strămutat la Londra și angajat de BBC. De la microfonul celebrului post radio britanic, sub pseudonimul „Alexei Leonidov” (folosit pentru a-și proteja familia rămasă în urmă), Leo a promovat mulți ani vârfurile jazzului experimental către un public fidel, de vreo 20 de milioane de persoane, din țările URSS.

Atunci când a început să descopere – grație unor benzi strecurate clandestin peste granițe – muzica underground din Blocul Estic, Leo s-a hotărât să-și înființeze propria casă de discuri, pentru a da acelei muzici „democratice” (cum o etichetează categoric el) șansa de a ajunge la urechile occidentalilor. A început cu Ganelin Trio (titlul filmului este dat de numele primului album al celor trei muzicieni scos de producător) și a continuat cu nenumărate formații de referință, precum colectivul Pop-Mechanics, al lui Serghei Kuriochin (regizor al unor performance-uri uimitor de îndrăznețe), care ar merita un film separat.

Leo a câștigat încrederea câtorva sute de artiști din avangarda muzicală, călăuzit de crezul său că trebuie să-și facă fericiți artiștii pe care-i reprezintă, de aici decurgând firesc și fericirea producătorului. Însă fericirea protagonistului nu a fost veșnică. Povestea lui Leo și a label-ului Leo Records nu are happy-end, fiind nu atât un success story, cât un „catalog de greșeli”. Dacă, în urmă cu câteva decenii, el fusese nevoit să distrugă 30.000 de viniluri din producția proprie, în prezent, când Leo Records a intrat în al cincilea deceniu de existență, el depozitează – lângă actuala sa casă dintr-un sătuc aflat în comitatul Devon – mii de cutii pline cu CV-uri greu de vândut. Asta deoarece muzica promovată de el, apreciată de cronicari și de melomani, nu este o muzică pentru mase.

Dacă, în prima parte, regizoarea Ioana Grigore, sprijinită eficient de monteurul Cristian Georgescu, mixează captivant materiale de arhivă, în a doua parte, plasată în perioada recentă, ritmul filmului scade, în consonanță cu ritmul vieții protagonistului, dar nu îi plictisește, ci îi emoționează pe privitori. Aceștia sunt iremediabil cuceriți de Leo, care apare ca un copil etern, zâmbind mereu de parcă ar mai fi comis o poznă. De fapt, după cum sugerează chiar secvența de deschidere, întregul document(ar) despre muzica libertății și libertatea adusă de muzică poate fi citit și ca o scrisoare de dragoste a cineastei (care nu ezită să-și facă simțită prezența în cadru, interacționând afectuos cu protagonistul) către Leo, uriașa sa pasiune și tenacitatea sa donquijotescă fiind vrednice de stima tuturor.

La 86 de ani, Leo Feigin a venit la Sibiu din Anglia, însoțit de fiica sa, pentru a fi prezent la premiera mondială a documentarului Ioanei Grigore. Iar, după ce a vizionat prima dată filmul, simpaticul Leo a elogiat-o pe cineasta româncă drept „o adevărată eroină”, pentru hotărârea și „incredibila încredere” de care a dat dovadă ducând la capăt acest proiect care lui i se părea inițial „ridicol”. Astfel, pasiunea pentru muzică și cea pentru cinema s-au îngemănat fericit.