Programul ediției a 29-a a Festivalului Filmului European (FFE) de la București (8-18 mai 2025) a propus și trei producții din 2024 reprezentative pentru cinematografia austriacă de azi.

Luna (Mond/Moon) este al doilea lungmetraj scris și regizat de artista și cineasta Kurdwin Ayub, născută într-o familie kurdă din Irak și stabilită la Viena. În 2022, primul ei film, Soare (Sonne), a obținut premiul pentru Cel mai bun debut din cadrul Festivalului de la Berlin. Ambele lungmetraje, incluse de Kurdwin Ayub într-o proiectată trilogie („Soare-Lună-Stele”), au fost produse de cunoscutul – și controversatul – Ulrich Seidl.

La fel ca în Soare, story-ul din Luna gravitează în jurul unor personaje feminine cu tipologii diferite. Protagonista, Sarah (interpretată de Florentina Holzinger, o artistă și coregrafă, autoare a unor spectacole foarte provocatoare, care debutează ca actriță într-un lungmetraj), este o fostă campioană de arte marțiale mixte, obligată să se retragă din arenă și să devină antrenoare. Tracasată de sora ei familistă, Sarah acceptă fără ezitare oferta de a se muta temporar în Orientul Mijlociu pentru a le instrui pe cele trei fiice ale unei familii înstărite. În Iordania, protagonista este contrariată de comportamentul oscilant al tinerelor ce trăiesc izolate, fără părinți, însă cu un frate dominator și mai mulți bodyguarzi vigilenți, și descoperă că imensa casă a familiei ascunde multe secrete, bine păzite și ele. După ce asistă neputincioasă la o autoincendiere, Sarah are de luat o decizie foarte dificilă: să încerce să le ajute pe surorile sechestrate (o sursă de inspirație pentru Kurdwin Ayub a fost cazul prințesei Latifa, fiica fugară a șeicului din Dubai) sau să se mulțumească să-și primească banii, pretinzând că nimic nu s-ar fi întâmplat?

Regizoarea-scenaristă pornește de la situații de viață aparent firești, pentru a le reliefa gradual insolitul și dramaticul, construind suspansul de thriller și anticipând climaxul psihologic. Revenirea acasă a protagonistei (și mai ales secvența din clubul de karaoke, unde ea cântă un hit al Rihannei) pregătește cadrul final, ce dovedește că protagonista este incapabil să treacă peste evenimentele din Iordania. La un al doilea nivel, Luna vorbește despre cuști – cele în care intri din proprie inițiativă (ca Sarah în ring) și cele în care alții încearcă să te țină cu forța (precum masculinitatea toxică într-o societate profund patriarhală). Aștept cu interes ultimul episod din trilogia feminină a lui Kurdwin Ayub.

Ulrich Seidl mai este producător al unui alt film din programul FFE 2025, Baia Diavolului (Des Teufels Bad/Devil’s Bath, Austria-Germania), scris și regizat de duoul Veronika Franz (fostă jurnalistă de cinema) – Severin Fiala (nimeni altul decât nepotul lui Seidl). Cei doi cineaști sunt responsabili pentru una dintre cele mai discutate producții austriece din ultima vreme, Noapte bună, mami! (2014).

Baia Diavolului, selecționat în competiția principală a Berlinalei, este un film de epocă bazat pe documente istorice, cu acțiunea plasată în Austria de la mijlocul veacului al XVIII-lea – un timp al superstițiilor și fricilor, al maladiilor intratabile și măcelurilor, în care slujitorii Bisericii adoptă crude obiceiuri păgâne. Agnes (Anja Plaschg) se căsătorește, așa că se mută din sătucul părintesc într-o cocioabă din pădure ce urmează să le servească drept cămin însurățeilor. Entuziasmul protagonistei nu durează prea mult, căci soțul ei e atras mai mult de tovarășul lui decât de consoartă, iar soacra nu poate fi nicicum mulțumită. Neputându-și îndrepta afecțiunea către un copil, Agnes nu mai găsește scăpare decât în sine însăși, în gândurile și viziunile ce o bântuie. Scenele șocante din Baia Diavolului (incluzând finalul) sunt justificate dramaturgic, făcând filmul greu de uitat.

Artistul și cineastul austriac Lukas Marxt a petrecut mult timp în jurul „Mării Salton” (de fapt, un lac interior salin din sudul statului California) și și-a unit forțele creative cu Vanja Smiljanić (artistă originară din Belgrad, activă în prezent în Lisabona și Köln) pentru a realiza, în zona menționată, filmul de nonficțiune Printre palmieri, bombele sau Căutând reflecții în câmpul toxic al abundenței (Among the Palms the Bomb, or: Looking for reflections in the toxic field of plenty) – al treilea titlu austriac (mai precis, a doua coproducție austriaco-germană) din programul celui de al 29-lea FFE bucureștean.

Fără grabă, cei doi regizori înșiră relatările militarilor și experților care vorbesc despre bombe nucleare (atât cele lansate asupra Japoniei la finele conflagrației mondiale, cât și cele testate în epoca Războiului Rece) și crize climatice, precum și ale indienilor Cahuilla din rezervații și muncitorilor ilegali latinoamericani, victime ale genocidelor din trecut și inechităților din prezent. Voci autorizate sau disidente, care avertizează asupra noilor „vremuri înfricoșătoare”. Filmul atent mizanscenat de Lukas Marxt și Vanja Smiljanić se încheie îngrijorător, dar cinematografia austriacă, așa cum este ea reprezentată la FFE 2025, nu dezamăgește.