Cea de a 59-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary (KVIFF) a început vineri, 4 iulie 2025, și va continua până sâmbăta viitoare (12 iulie a.c.). Debutul ediției a fost de data asta umbrit de tristețe, deoarece cel care era președinte al Festivalului încă din 1994, actorul ceh Jiří Bartoška, s-a stins, la 78 de ani, pe 8 mai 2025. El și jurnalista de cinema Eva Zaoralová, ca directoare artistică, au repus KVIFF-ul pe harta circuitului festivalier internațional începând de la mijlocul anilor ’90. Ca atare, amândoi au fost foarte iubiți atât de cinefilii din Cehia, cât și de vizitatorii internaționali ai Festivalului. Eva Zaoralová ne-a părăsit, la aproape 90 de ani, în 2022. La ediția de atunci, ea a fost omagiată, printre mulți alții, de istoricul de film Karel Och, discipolul ei și actualul director artistic al KVIFF-ului. Jiří Bartoška, care și-a urmat colega în urmă cu o lună, era recunoscut pentru felul în care declara deschiderea și finalul fiecărei ediții. La gala de închidere de anul trecut, se glumea despre el – fără răutate, cu admirație afectuoasă – că a rezistat în funcție mai mult decât Nicolae Ceaușescu.

Pentru KVIFF 2025, pe străzile centrale ale frumosului oraș din vestul Boemiei s-a instalat o expoziție de fotografii cu fostul președinte, singur sau alături de echipa sa ori importanți invitați ai Festivalului. Iar filmul cu care a început oficial ediția a 59-a a fost emoționantul We’ve Got to Frame It!, înregistrarea unei conversații informale avute de Jiří Bartoška cu producătorul Milan Kuchynka – și filmate de Jakub Jurásek – în iulie 2021. Un dialog cu valoare de document, în care președintele Festivalului (care, așa cum scrie Karel Och în catalog, detesta patosul volumelor de memorii), vorbește deschis, deopotrivă cu (auto)ironie și înțelepciune, despre pasionanta sa viață, „unul dintre cele mai fascinante destine cehești/cehoslovace din ultimii 50 de ani” (același Karel Och).

Cea dintâi competiție a KVIFF-ului, „Globul de Cristal”, mi-a prilejuit, în a doua zi a ediției a 59-a, descoperirea a doi cineaști care merită urmăriți. Primul este portughezul João Rosas, debutant în lungmetraj la 43 de ani, cu The Luminous Life/A Vida Luminosa (coproducție Portugalia-Franța). Regizor, scenarist și monteur, João Rosas este, fără îndoială, un mare admirator al Noului Val Francez. Dacă psihologia personajelor sale tinere trimite la Éric Rohmer (cum semnalează și curatoarea Sandra Hezinová), cineastul a fost influențat și de colaborarea dintre Francois Truffaut și Jean-Pierre Léaud. La fel cum Truffaut revenea în mai multe filme la Antoine Doinel, personajul lui Léaud introdus în capodopera Cele 400 de lovituri (Les 400 coups, 1959), João Rosas se concentrează – în trei scurtmetraje, începând din 2012, și, acum, un lungmetraj – asupra lui Nicolau (interpretat de Francisco Melo), protagonist examinat la diferite vârste ale sale. În plus, mai multe secvențe sunt filmate în sala și librăria Cinematecii (Cinemateca Portuguesa din Lisabona, mai precis), iar, pe lângă mulți hipsteri lipsiți de griji și responsabilități, printre personajele secundare mai găsim, ca la Godard, pretinși intelectuali care citează cu prețiozitate din Bresson sau Sartre.

Nicolau este un antierou naiv, asemănător cu personajele principale ale lui Paul Negoescu din O lună în Thailanda și Povestea unui pierde-vară. La 24 de ani, Nicolau visează la iubirea vieții, pe care o tot găsește și pierde, în timp ce stă cu părinții, e basist într-o formație fără concerte și are tot felul de joburi mărunte pe termen scurt (de pildă, socotește bicicletele de pe străzile Lisabonei, ceea ce mi-a amintit de un alt film românesc, scurtmetrajul Numărătoarea manuală, de Daniel Sandu). Chiar dacă pe parcurs el se mai emancipează (se mută într-o cameră dintr-un apartament închiriat, își găsește o slujbă relativ stabilă într-o librărie), în amor el nu renunță la fuga după himere. The Luminous Life e un film fermecător pentru cinefili, care curge lent, fără hopuri, ca o zi luminoasă – și lungă – de vară.

Al doilea cineast pe care l-am descoperit la KVIFF 2025 este francezul Nathan Ambrosioni, mult mai tânăr (nici 26 de ani), dar ajuns deja la al treilea lungmetraj – Out of Love/Les Enfants vont bien, film ales de Karel Och dintre numeroasele producții noi pentru care el merge an de an la Paris, vizionându-le la Unifrance. Out of Love este o dramă psihologică cu multe momente intense, despre o femeie independentă (Camille Cottin, candidată cu mari șanse la premiul pentru interpretare feminină al Festivalului) ce se trezește pe nepusă masă cu doi copii (ai surorii sale mai mici și mai iresponsabile) pe care ar trebui să-i ia în grijă, după ce se despărțise de partenera sa (Monia Chokri, actriță și realizatoare meritorie) tocmai din cauză că ea nu-și dorea copii, ca iubita ei. Un film matur, din care nu lipsesc notele de critică socială, vizând un sistem incapabil să gestioneze asemenea cazuri (sau, în trecut, abuzurile domestice la care fuseseră supuse, la vârste fragede, cele două surori, rămase orfane de mamă). Nathan Ambrosioni, primit foarte călduros de publicul KVIFF-ului, este cu siguranță un regizor de care vom mai auzi.