Timp de aproape cinci săptămâni (între 22 septembrie și 25 octombrie 2025), Parisul găzduiește o serie de evenimente dedicate cineastului – și artistului vizual – român Radu Jude. Acesta se află în Franța și pentru că a început filmările la noul său lungmetraj de ficțiune, coproducția franco-română Journal d’une femme de chambre/Jurnalul unei cameriste, inspirată de romanul omonim al lui Octave Mirbeau, din 1900, care a mai fost adaptat de Jean Renoir, în 1946, și Luis Buñuel, în 1964; proiectul lui Jude, deși susținut de reputatul producător tunisiano-francez Saïd Ben Saïd (SBS Productions) și, evident, de CNC-ul francez, nu a obținut finanțare la cea mai recentă sesiune de concurs a CNC-ului român.

Pe 22 septembrie, la The Film Gallery, din Rue du Faubourg Saint-Martin, s-a vernisat expoziția „Sleep #2”, deschisă până pe 4 octombrie și bazată pe filmul lui Jude cu același titlu, lansat anul trecut la Festivalul de la Locarno. Este prima instalație video a regizorului român, care devine astfel, oficial, și artist vizual (neoficial, și alte filme ale sale, nu doar Sleep #2, ar fi putut fi de mult prezentate, pe lângă săli de cinema, și în centre de artă contemporană). La cocheta galerie din apropierea Gării de Est a Parisului (al cărei spațiu s-a umplut cu ocazia evenimentului, impunând deschiderea ușii de la intrare pentru aerisire) este expusă și recenta carte în franceză consacrată filmografiei lui Jude, „La Fin du cinéma peut attendre”, coordonată de Cyril Neyrat, cu participarea criticilor români Andrei Gorzo, Veronica Lazăr și Victor Morozov, și apărută la Les Éditions de l’œil, cu sprijinul festivalului FIDMarseille și al Centrului Pompidou; pe 13 octombrie, volumul va beneficia și de o lansare românească, la Institutul Francez din București, urmată de proiecția filmului Sleep #2 la Cinema Elvire Popesco.

Instalația de la The Film Gallery recontextualizează și reconfigurează (anti)filmul desktop al lui Jude, conceput ca un omagiu adus lui Andy Warhol (autor, cu șase decenii mai devreme, al celui dintâi experiment cinematografic intitulat Sleep, având durata de peste cinci ore). Sleep #2 este compus din înregistrări video, procurate de regizor – pe parcursul unui an – prin EarthCam, de la mormântul de lângă Pittsburgh al celebrului artist nord-american; „somnul” din titlu dobândește astfel și alte conotații la Jude, care și-a ales ca motto al filmului un citat sugestiv din Warhol: „Lucrul cel mai minunat la viață este să fii mort”. În galeria pariziană, fiecare anotimp surprins în imaginile selectate de cineast/artist vizual primește câte un ecran, stimulându-i pe vizitatori să observe diferențele și similitudinile, repetițiile și paralelismele (deși ambele Sleep-uri par să ignore narațiunea, fiecare are o dramaturgie specifică). În plus, în The Film Gallery se adaugă imaginile înregistrate – începând de la evenimentul inaugural – de o cameră web, privitorii fiind integrați în instalația ce vorbește, implicit, despre supraveghere.

Vernisajul expoziției a fost precedat de o captivantă discuție a artistului cu criticul Victor Morozov și cineasta, curatoarea și arhivista Anastasia Melia Eleftheriou, pornind de la „primul film american” al regizorului, cum îl numește, în glumă, chiar Jude. Cineastul român a răspuns deschis și la întrebările publicului, variind de la generalități despre geneza proiectului sau procesul creativ, la interogații punctuale despre transfocări, sunet sau recursul la haikuuri.

Pe 30 octombrie, The Film Gallery mai găzduiește o conversație, asociată cu expoziția „Sleep #2”, între Morozov, teoreticianul Dork Zabunyan și criticul și istoricul de film Élodie Tamayo, despre lucrarea expusă și, în general, despre filmele „secondhand”. Discuția este urmată, la o sală din apropiere, Cinéma L’Archipel, de un eveniment omagiindu-l, la centenar, pe părintele letrismului, Isidore Isou (1925, Botoșani – 2007, Paris); proiecția (35 mm), prezentată de Radu Jude, a filmului-far al mișcării, Traité de bave et d’éternité, realizat de Isou în 1951, este succedată de o conversație despre Isou și Jude la care participă același Morozov și alți doi critici, Occitane Lacurie („Débordements”) și Moritz Pfeifer („East European Film Bulletin”).

Mai mult, The Film Gallery propune, între 9 și 25 octombrie, o a doua instalație video a lui Jude, „The Exit of the Trains”, bazată pe filmul Ieșirea trenurilor din gară (2020), în care cineastul și istoricul Adrian Cioflâncă au abordat Pogromul de la Iași din iunie 1941. Noua expoziție se deschide cu un dialog între Jude și cineastul experimental și curatorul, originar din New York, Pip Chodorov.

Expozițiile de la The Film Gallery au fost plasate strategic în aceste săptămâni din septembrie-octombrie, deoarece, în paralel, regizorului i se dedică o retrospectivă completă de către mk2 Bibliothèque și Centre Pompidou (sprijinită și de Institutul Cultural Român), Jude devenind primul cineast român căruia i se face o asemenea onoare. Cum renumita clădire pariziană a Centrului Pompidou se află în renovare, proiecțiile de cinema ale legendarei instituții culturale au loc de mk2 Bibliothèque, multiplex din cadrul sediului François Mitterrand al Bibliotecii Naționale a Franței și făcând parte din puternicul grup mk2, al importantului producător de origine română Marin Karmitz. Retrospectiva integrală a regizorului, intitulată „Radu Jude – Cinéaste intranquille” (ceea ce s-ar traduce prin „Radu Jude – cineast neliniștit”),  a deschis sezonul Pompidou de la mk2 Bibliothèque, iar prin Paris, în metrou și la suprafață, am putut vedea mai multe reclame, ieșind în evidență, ale acestui program de filme.
Prima proiecție din retrospectivă a fost, în seara de 23 septembrie, avanpremiera lui Kontinental ’25, un alt omagiu al lui Jude, adus de data aceasta lui Roberto Rossellini și peliculei sale Europa ’51 (1952), dar cu accente de critică socială la adresa politicii urbanistice autohtone. Lungmetrajul independent (low-budget) al lui Jude, filmat la Cluj-Napoca în paralel cu mai costisitorul Dracula și lansat la Berlinala din acest an, unde a obținut Ursul de Argint pentru Cel mai bun scenariu (semnat chiar de regizor), avea să aibă premiera franceză în ziua următoare. La gala de deschidere au participat Jude (care, de altfel, va fi prezent la majoritatea proiecțiilor din retrospectivă, alături de invitați speciali) și actrița principală din film, Eszter Tompa, alături de personalități ale culturii franceze, precum Marin Karmitz sau filosoful Jacques Rancière.

Revăzând Kontinental ’25 într-o sală plină (una din cele patru rezervate lansării retrospectivei Jude), am putut sesiza că, deși unele referințe la realități românești pot trece neobservate de spectatorii străini, aceștia gustă momentele comice (de un umor mai degrabă negru) și satirice. Cu această ocazie, mi-am dat seama cât de pertinentă este observația despre Jude a criticului Christophe Chabert, care, recenzând Kontinental ’25 în numărul din septembrie 2025 al prestigioasei reviste „Positif”, afirmă: „cinematograful său atinge această performanță devenită rară: să fie exigent, dar întotdeauna accesibil, radical, dar – abia îndrăznim să rostim cuvintele – amuzant și distractiv”.

Retrospectiva Jude sub brandurile „mk2 Bibliothèque x Centre Pompidou” se închide, pe 11 octombrie, cu o altă avanpremieră franceză, cea a lui Dracula, cel mai recent lungmetraj al regizorului, care după patru zile se va lansa și în cinematografe. Pe parcursul retrospectivei, au loc mai multe evenimente pentru cinefili. Mai întâi, pe 27 septembrie, după scurtmetrajul Potemkiniștii (2022) este prezentată și capodopera lui Serghei Eisenstein, Crucișătorul Potiomkin (1925), proiecția fiind urmată de o conversație între Jude și cercetătoarea Ada Ackerman. Apoi, pe 28 septembrie, cineastul român poartă o discuție despre avangardă cu Mica Gherghescu, conservatoare la Centre Pompidou, și Élodie Tamayo, profesoară și critic de cinema. În aceeași zi, Jude susține un masterclass, la care participă studenții principalelor școli de film franceze, succedat de o sesiune de autografe pe monografia coordonată de Cyril Neyrat (a cărei primă parte este un substanțial dialog al coordonatorului cu cineastul român). Pe 29 septembrie, Jude discută despre „Producție și cinefilie” cu Saïd Ben Saïd, pornind de la filmele Sleep #2 și The Shrouds (2024), de David Cronenberg, cu care creația lui Jude este înrudită tematic. Pe 1 octombrie, regizorul român îl are alături pe cineastul spaniol José Luis Guerín, care-și va prezenta documentarul En construcción (2000), asociat cu Kontinental ’25. Pe 4 octombrie, o altă „proiecție-ecou”, după scurtmetrajul Cele două execuții ale Mareșalului (2018), este cea a eseului documentar Videograme dintr-o revoluție (1992), de Andrei Ujică și Harun Farocki. În fine, ultima zi a retrospectivei, 11 octombrie, este „Dracula Day”, pe lângă filmul lui Jude fiind proiectate animația Hotel Transylvania (r. Genndy Tartakovsky, 2012), Nosferatu (1922), de F.W. Murnau, Nosferatu (1979), de Werner Herzog, și Cuadecuc, vampir (r. Pere Portabella, 1971).

Cred că nu aș exagera remarcând că numele lui Radu Jude se află acum pe buzele tuturor cinefililor parizieni. Dacă în trecut s-a vorbit și scris mult despre Parisul lui Brâncuși sau al lui Cioran, acum avem, cel puțin pentru cinci săptămâni, și Parisul lui Jude.