REVISTĂ PUBLICATĂ DE UNIUNEA CINEAŞTILOR DIN ROMÂNIA

contact@revistafilm.ro

revistafilmucin@gmail.com

Cronica filmului


„Alice On & Off”

Pe ecrane. În căutarea speranței pierdute

de Mihai Fulger

22 noiembrie 2024

Alice On & Off, primul lungmetraj documentar realizat de Isabela Tent, are premiera națională pe 22 noiembrie 2024. Și sper să fie văzut în cinematografe de cât mai mulți spectatori, pentru că este unul dintre cele mai bune filme românești ale anului.

După premiera sa mondială, care a avut loc în luna mai, în competiția internațională a Festivalului de Film de la Cracovia, Alice On & Off a strălucit în cele mai mari festivaluri cinematografice din țară, TIFF Cluj-Napoca (unde a obținut Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, Mențiunea specială a juriului „What’s Up, Doc?” și Premiul FIPRESCI, al juriului criticii internaționale) și Astra Film Festival Sibiu (unde a fost desemnat Cel mai bun documentar românesc). Debutul Isabelei Tent a mai fost selectat la Festivalul de la Sarajevo, la Indie Cork, în Irlanda, și la Doku Baku, în Azerbaidjan, unde a primit Mențiunea specială a juriului.

Regizoarea și-a cunoscut protagonista, care dă titlul filmului, în 2014. Atunci, Isabela Tent, studentă la UNATC, a realizat primul scurtmetraj despre Alice și familia neconvențională a acesteia. Apoi, cu o extraordinară abnegație, cineasta și-a filmat cele trei personaje (tânăra Alice, soțul ei, Dorian, și fiul lor, Aristo) pe parcursul deceniului care a urmat, încercând să le înțeleagă și, pe cât posibil, să le ajute. Isabela Tent își asumă perspectiva observatorului implicat (Alice On & Off nu este un documentar de tip fly-on-the-wall), care a devenit o prezență familiară în viața subiecților săi și dialoghează cu ei de la egal la egal, fără a ceda tentației de a le judeca acțiunile (atitudine ce li se transmite și privitorilor).

Alice și-ar fi dorit să devină pictoriță. Însă, la 16 ani, marcată de o copilărie fără părinți, ea s-a îndrăgostit de Dorian, un bărbat de peste 50 de ani. Deși se căsătoresc și îl au pe Aristo, pe care ambii părinți îl iubesc, povestea lor este departe de a se îndrepta către un happy-end. Alice are nevoie de un sprijin substanțial, dar nici Dorian (pe care ea îl întreține, ca și pe Aristo, din videochat), nici evadarea temporară a drogurilor nu i-l pot oferi.

La fel cum s-a abținut să judece, regizoarea Isabela Tent a evitat să generalizeze, mulțumindu-se să analizeze, cu camera de filmat în mână, relațiile – nu de puține ori conflictuale – dintre cele trei personaje principale, rezultatul fiind uneori dureros de urmărit. Totuși, filmul ridică o întrebare relevantă nu doar pentru Alice, ci și pentru numeroase alte persoane ce se regăsesc în situații similare: „Când vii dintr-un trecut întunecat, ai vreo șansă să ieși la lumină?”. Despre acel trecut vorbește însăși protagonista în fragmentele de interviu integrate meșteșugit în film (montajul este semnat de experimentata Letiția Ștefănescu).

Alice On & Off propune un captivant carusel de emoții și trăiri ce rămân cu spectatorii mult timp după ce părăsesc sala de cinema.