Festivalul de la Berlin 2026

Portretul și autoportretul feminin

de Dana Duma

17 februarie 2026

Anunțam, în prima corespondenţă de la Berlinala de anul acesta, că dorinţa de diferențiere a festivalului din capitala germană de altele, de categoria A, se realizează, potrivit şi declarației directoarei ediţiei, Tricia Tuttle, prin evidențierea mai apăsată a rolului femeii. Atât a femeii cineastă – multe titluri sunt semnate de autoare –, cât şi a personajului feminin, descris şi pus în contexte diferite de cele de până acum.

S-a remarcat încă de la începutul ediţiei acest lucru, prin acordarea Ursului de Aur omagial actriţei americane de origine asiatică Michelle Yeoh. S-a observat, inițial prin citirea titlurilor şi autorilor, şi apoi s-a dovedit, prin vizionarea lungmetrajelor selectate, supremația feminină. Am văzut acest lucru şi în primul mockumentary inclus în program, Momentul, de Aidan Zamiri, un fals autoportret al cântăreţei Charli xcx, o solistă cu reputaţie internaţională, care îşi permite acum să reflecteze asupra gloriei şi a prețului acesteia.

Filme care pun în valoare cineaste la primul lungmetraj sunt destul de numeroase şi în general bine primite de public, precum coproducţia nordică Norvegia-Suedia-Finlanda Árru, de Elle Sofe Sara, despre lupta unei femei pentru a-şi apăra pământul din apropierea Polului Nord de o construcţie minieră aranjată de vecini corupţi.

Un puternic personaj feminin apare şi în Lady, de Olive Nwosu – o taximetristă nigeriană revoltată contra dominației masculine exercitate mai ales asupra prostituatelor, foarte bătăioasă la figurat şi la propriu, devenind o luptătoare anticolonialism într-un final cam demonstrativ.

Şi în Enjoy Your Stay, de Dominik Locher şi Honeylyn Joy Alipio, este descrisă în culori sumbre supremația albilor asupra lucrătoarelor venite din lumea a treia, în acest caz o femeie din Filipine lucrând în Elveţia şi devenind, alături de colegele ei, de asemenea exploatate, o luptătoare pentru demnitatea femeilor în general şi pentru a celor din fostele colonii în special.
Aceste filme sunt deseori bazate pe experienţe proprii, precum Two Mountains Weighing Down My Chest, de Viv Li, cei doi munţi din titlu fiind cele două identităţi între care oscilează chinezoaica autoare, descriindu-şi expresiv pendularea între profilul cultural şi social al ţării sale şi cel al Germaniei, unde a învăţat şi acum lucrează, nereușind niciodată să-şi autodescrie identitatea reală.
Marile actriţe, precum Sandra Hüller (Anatomia unei prăbuşiri), contribuie şi ele, după cum am văzut în Rose, de Markus Schleinzer, contribuţia la portretizarea unor femei puternice şi luptătoare pentru demnitate. Vom vedea în curând cum fac acest lucru şi Juliette Binoche, în Queen at Sea, de Lance Hammer, ori Agathe Bonitzer, în Nevasta mea plânge, de Angela Schanelec.

Această temă, a reprezentării nuanţate a personajului feminin, a fost remarcată şi în cazul producţiei româneşti De capul nostru, de Tudor Cristian Jurgiu, unul dintre titlurile prezentate deja în secţiunea „Forum”. Contribuţia feminină are aici şi forma colaborării regizorului-scenarist cu coscenarista Anca Buja. Apoi, este original profilul eroinei principale, Flavia, o adolescentă lăsată de mama ei să se descurce singură, în timp ce ea lucrează ca îngrijitoare a unei bătrâne în Italia. Tânăra are de depăşit nu numai şocul divorţului părinţilor, ci şi dificultățile, organizatorice şi mai ales emoţionale, din fiecare zi. Împrietenirea ei cu băiatul şi fata din vecini, lăsaţi în grija bunicii în timp ce tatăl lucrează şi el în străinătate şi nu are habar de nevoile lor zilnice, încearcă să suplinească absenţa familiei. Acelaşi motiv justifică primirea, în casa ei, a unei adolescente fugare şi a fratelui său, doi tineri de asemenea abandonaţi de familie.

Sunt câteva scene foarte tari în acest film semnat de cel căruia i se trimitea la Oscar primul lungmetraj, Câinele japonez, cu Victor Rebengiuc în rolul principal. Una ar fi aceea cu moartea bunicii prietenilor, pe care aceştia nici nu o anunţă tatălui, iar alta ar fi arderea obiectelor de îmbrăcăminte şi a alimentelor trimise de cei plecaţi „afară” pentru a-şi linişti conştiinţa.
Vom reveni asupra filmului la data premierei româneşti. De asemenea, vom reveni şi asupra Berlinalei, cât de curând.