REVISTĂ PUBLICATĂ DE UNIUNEA CINEAŞTILOR DIN ROMÂNIA

contact@revistafilm.ro

revistafilmucin@gmail.com

Premiera documentarului lui Gheorghe Șfaițer despre Pro Musica, la Cineplexx Băneasa

01 septembrie 2025

Luni, 8 septembrie 2025, de la 19:30, cinematograful bucureștean Cineplexx Băneasa găzduiește premiera lungmetrajului documentar Pro Musica. Vreme trece, vreme vine, în regia lui Gheorghe Șfaițer (prezent la eveniment). Invitatul special al serii este Doru „Rocker” Ionescu.

Pro Musica. Vreme trece, vreme vine este un film documentar despre destinul grupului timișorean Pro Musica, începând din anul 1973 și până astăzi. Lungmetrajul deapănă povestea acestui grup și, implicit, a acestor oameni, membri ai formației, de-a lungul anilor, cu mărturisiri verbale și muzicale, precum și cu secvențe ficționale, ce evocă atmosfera muzicală, artistică și socială din cei 52 de ani de existență ai Pro Musica.
Gheorghe Șfaițer, născut la Hârlău (județul Iași), este un reputat director de imagine, regizor și artist vizual stabilit la Timișoara. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (Facultatea de Operatorie Film și Televiziune), a fost membru fondator, în 1989, al primei stații independente de televiziune din România, Televiziunea Liberă Timișoara. A fost director de imagine și realizator de filme documentare la TVR Timișoara între 1994 și 2015. Este președinte al Asociației pentru Comunicare Vizuală Videovest, artist vizual (film experimental, video art și multimedia art), profesor la Facultatea de Arte și Design și Facultatea de Arhitectură din Timișoara, doctor în Arte Plastice și Decorative și membru al Uniunii Cineaștilor din România.

Cineastul Gheorghe Șfaițer a realizat filme documentare apreciate și premiate în țară și străinătate, precum Șvabii din Banat (1995), Traian Grozăvescu (1996), Traian Vuia (1996), 50… și o lume, lumea mea (1999), Sălașul (2002), Manu (2003), Oameni din Valea Jiului (2005), Lecție de zbor (2006), Te aven baxtale! (2007), Grupul Sigma (2013), Recviem pentru efemeride (2014), Pro Musica – Live in Prison (2016), În căutarea Hertei Müller. Documentarul unei absențe (2023) sau Schimbarea imaginii publice a comunităților marginalizate (2024).
Filmul documentar Pro Musica. Vreme trece, vreme vine are audiență generală și durează 96 de minute.