Cartea profesorului australian Steven Maras, mult așteptatul manual de scenaristică cunoscut până acum cu titlul său original, „Screenwriting: History, Theory, and Practice”, devine, în fine, accesibilă – mai ales studenţilor şi cadrelor universitare – şi la noi, graţie apariţiei, la Editura Polirom, a traducerii coordonate de Lucian Georgescu, având-o drept colaborator pe cineasta Andreea Borţun. Cartea este, după opinia lui Lucian Georgescu, „una dintre cele mai importante lucrări academic dedicate scenaristicii, dacă nu chiar cea mai importantă, prin abordarea integratoare a celor trei domenii fundamentale, demers sisific, dus magistral până la capăt”. Considerând volumul „1.001 de cărți într-una singură”, prefațatorul insistă că „alonja cercetării, utilizarea inspirată a unor concepte inovatoare, metodologia folosită ne scutesc să citim multe dintre miile de volume ale literaturii superficiale de tip DIY, despre «cum să scrii un scenariu» (peste 9.000 de rezultate la căutarea cuvântului-cheie screenwriting pe amazon.com, accesat pe 26 septembrie 2023) preluate în incantațiile mistice din «atelierele de scenaristică», ce s-au înmulţit și la noi ca ciupercile după ploaie”.

Aici aş vrea să confirm sentimentul de suspiciune al lui Lucian Georgescu faţă de numeroasele reţete de succes scenaristic, întărit de vizionarea excelentul film Adaptation (2002), de Spike Jonze. Autor al unor filme geniale (Roger Ebert dixit), precum Being John Malkovich (1999) sau Her (2013), Jonze face din Adaptation unul dintre cele mai inteligente, satirice şi amuzante reflecții asupra stării scenaristicii în general, în cinemaul hollywoodian în special, şi introduce în confruntarea dintre doi fraţi gemeni (ambii jucaţi de Nicolas Cage) aluzii la principalul motiv care generează miile de forme de învățare a scenaristicii în timp record: speranţa câștigurilor uriaşe. Iar faptul că, dintre cei doi fraţi, cel mai puţin talentat reuşeşte să vândă un scenariu cu un milion de dolari întăreşte accentele satirice. În plus, în film apare un personaj numit chiar Robert McKee (jucat de Brian Cox), care e o clonă a personajului real, autor al unuia dintre cele mai circulate manuale de scenaristică, ironizat vizibil în filmul lui Jonze (şi în comentariile prefeței lui Lucian Georgescu). Bineînţeles că ironia lui Spike Jonze, dar şi a lui Lucian Georgescu, vizează în primul rând scrierile-reţetă ale lui McKee, dar şi pe cele ale lui Syd Field.

Desigur, rezultatul muncii de o viaţă a lui Steven Maras nu este destinat chiar tuturor, ci „unui cerc relativ restrâns de iniţiaţi, cunoscători ai jargonului”, atenționează prefațatorul şi traducătorul cu bogată experienţă didactică la UNATC, dar şi în universități internaţionale. Ni se precizează şi că unii termeni în engleză (de exemplu, synopsis, outline, treatment, continuity, draft) nici nu au fost traduși, ele fiind deja intrați în vocabularul industriei.

Ediţia este prefațată şi de Steven Maras însuşi, care îi mulţumeşte traducătorului şi îngrijitorului volumului, Lucian Georgescu, dar îl aminteşte şi pe profesorul acestuia, regretatul Dumitru Carabăţ, descoperit datorită unei traduceri din română în engleză iniţiată tot de fostul său alumn. Regăsim şi „Mulţumirile” din debutul versiunii originale în limba engleză, în care autorul aminteşte mari nume – cunoscute la noi doar inițiaților – care au reflectat şi au scris despre scenaristică, precum Janet Staiger, Dana Polan, Tom Stempel, Edward Azlant şi, bineînţeles, recent dispărutul specialist în studii de film, David Bordwell. În introducerea sa, Maras descrie principalul scop al demersului său: „să reconsiderați felul în care înţelegeţi scenaristica”. Aşa cum promite la început, cartea se dovedeşte o „abordare holistică” a temei şi aflăm, mai mult decât din alte surse, detalii despre evoluţia scenariului de film, structura acestuia şi, în general, despre „corelarea istoriei, teoriei şi practicii scenaristice”.

Cititorii care cred că ştiau cam tot ce e necesar privind teoria autorilor vor fi surprinși să descopere abordări noi, documentate şi solid susţinut cu instrumentar academic. Dacă în general ne referim la „politica autorilor” aşa cum a fost ea formulată de „tinerii turci” de la revista „Cahiers du Cinéma” (în principal Truffaut şi Godard), la teoria autorului formulată în anii 1960 de americanul Andrew Sarris şi polemica iscată de ea, iniţiată bătăios de Pauline Kael, suntem invitaţi, de cartea lui Maras, să luăm în calcul şi alte păreri. Regizorul este, după părerea lui, numai uneori „vocea inconfundabilă” socotită unitatea de măsură, pentru că identificarea ei „se poate extinde şi la alte surse de creativitate decât regizorul, cum ar fi producătorul, operatorul, actorul sau scenaristul”. Maras polemizează cu imaginea romantică a regizorului, luând de partea sa declarațiile unor Philip Dunne, Ingmar Bergman, Ian David, Richard Corliss şi, mai ales, Janet Steiger. Aceasta diferenţiază nuanţat munca de creaţie (datorată în principal celui care scrie scenariul) de cea de interpretare (care ţine mai ales de tratarea regizorală a materialului oferit de scenariu). Bine face Steve Maras că devoalează agenda sa principală: „Scopul meu este să afirm şi să reîncadrez teoria autorilor pentru scenarişti, lăsând deoparte problema criticii centrată pe regizor”. Aici, la nivelul demonstraţiei că există auteurs non-regizori se află, cred, principal atracţie şi noutate a cărţii lui Steven Maras. El invocă o mulţime de nume prestigioase care susţin ideile sale şi stabileşte conexiuni între viziunea americană (şi australiană) şi cea europeană privind subiectul. Exemplificările sunt preluate, de asemenea, din zone diverse, dar cele autoreflexive m-au încântat cel mai mult, cu trimiteri la Cele 400 de lovituri, de François Truffaut, Bulevardul amurgului, de Billy Wilder, sau The Player, de Robert Altman. Multe altele sunt motivele de preţuire a recentei cărţi a lui Steven Maras, apărută în urma colaborării între editurile Polirom şi UNATC Press. Închei citând părerea unui alt nume prestigios al studiilor de film, Adrian Martin, care a scris despre carte: „Printr-un remarcabil efort academic, volumul de faţă ne provoacă să înţelegem ce este scenariul de film şi ce implică scrierea lui. Este un studiu al discursului despre scenariul de film şi scenaristică din perspectiva diacronică a poziționării textului pentru marele ecran în procesul de producţie de la începuturi şi până astăzi. Cartea lui Steven Martin este o lucrare importantă, limpede şi extrem de bine articulată”.