REVISTĂ PUBLICATĂ DE UNIUNEA CINEAŞTILOR DIN ROMÂNIA

contact@revistafilm.ro

revistafilmucin@gmail.com

Se lansează Cineclubul Catharsis din Mediaș

12 august 2025

Miercuri, 13 august 2025, începând cu ora 20:30, grădina Sinagogii din Mediaș, de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 43, devine locul-matcă de întâlnire a pasionaților de film, odată cu lansarea oficială a Cineclubului Catharsis. Acest nou proiect cultural își propune să ofere iubitorilor de cinema din Mediaș un spațiu-refugiu pentru vizionări de film și dialoguri pe marginea acestora, construind astfel o comunitate activă de cinefili și cineaști.
Cineclubul Catharsis va funcționa sub forma unor întâlniri săptămânale sau bilunare, fiecare seară de film fiind dedicată nu doar proiecției propriu-zise, ci și conversațiilor libere dintre curatori și spectatori, în care filmul devine punct de plecare pentru reflecții personale și schimb de idei.

Debutul cineclubului va fi marcat de proiecția producției românești Cealaltă Irina (2009), film regizat de Andrei Gruzsniczki, avându-l în rol principal pe bine-cunoscutul actor Andi Vasluianu. Drama de 90 de minute, premiată atât în țară, cât și în străinătate, propune o poveste despre iubire, pierdere și adevărurile care nu pot rămâne ascunse.

După proiecția în aer liber, publicul este invitat să participe la o discuție liberă, în cadrul căreia vor fi împărtășite impresii și interpretări ale temelor abordate în film, precum și ale eventualelor problematici sau dileme care derivă din acestea. Acest moment de dialog reprezintă esența cineclubului: o întâlnire a ideilor și a perspectivelor, în care experiența cinematografică este completată de schimbul de opinii, de arta conversației.

Cineclubul Catharsis este organizat și găzduit de către Asociația Casa de lângă Sinagogă Mediaș, iar selecția de filme este semnată de curatorul Alessio Dragoș și Grupul Dilematicii & Co. Prin intermediul acestui proiect, organizatorii doresc să ofere publicului local o alternativă culturală de calitate și să sprijine dezvoltarea unui mediu de dialog critic despre arta cinematografică în Mediaș.

Accesul la eveniment se face în baza unei donații recomandate de minimum 15 lei, sumă care contribuie la susținerea și continuitatea acestui proiect cultural și educațional.
Grupul Dilematicii & Co. este o societate de tineret constituită în decembrie 2024, care își propune să revitalizeze viața culturală a municipiului Mediaș prin activitățile și proiectele sale, susținând și promovând inițiative culturale locale pentru adolescenți. Dilematicii a debutat în spațiul public local pe 20 decembrie 2024 prin realizarea emisiunii radio omonime, un podcast cultural difuzat lunar la Radio Mediaș 88,1 FM și publicat pe platforma Spotify, promovând dialogul de tip masă rotundă cu invitații din studiou și abordând teme și dileme de actualitate din viața socială, culturală și artistică a comunității.