Valladolid 2024
Un festival prietenos cu autorii noștri
de Dana Duma
11 octombrie 2024
Cu puţin timp înainte de premiera oficială românească (pe 11 octombrie 2024) a premiatului la Cannes cu Queer Palm Trei kilometri până la capătul lumii, de Emanuel Pârvu, aflăm că acest al treilea lungmetraj al cineastului a fost selectat în competiţia principală a Festivalului Internaţional de Film de la Valladolid. Cunoscut şi sub numele de Semana Internacional de Cine de Valladolid (mai pe scurt, SEMINCI), el este unul dintre cele mai vechi festivaluri europene de film (ajuns la ediţia cu numărul 69), dovedind de la început că privilegiază cinematograful de autor.
Aici au fost premiați, de-a lungul anilor, nume importante ale filmului de autor, precum francezul François Truffaut, un teoretician al „politicii autorilor”, suedezul Ingmar Bergman, americanul Orson Welles, japonezul Akira Kurosawa, englezul Ken Loach etc. Cu timpul, festivalul şi-a diversificat secţiunile (e important şi pentru documentar şi scurtmetraj) şi aici ar merita semnalat premiul Spicul de Argint pentru scurtmetrajul Nu (1999), de Dragoş Iuga, căruia am avut plăcerea să-i aduc trofeul în ţară.
Revenind la ediţia din această toamnă (18-26 octombrie), se cuvine să spunem că lungmetrajul lui Emanuel Pârvu va concura alături de alte 21 de titluri, dintre care unele ne sună cunoscute pentru participarea lor anterioară la alte festivaluri (regulamentul SEMINCI permite acest lucru). De la Cannes au fost aduse Sămânţa smochinului sfânt (Premiul Special al Juriului), al lui Mohammad Rasoulof (care va primi la SEMINCI şi un trofeu pentru întreaga operă), Grand Tour, de Miguel Gomes (Premiul pentru regie la Cannes), Black Dog, de Guan Hu (Premiul secţiunii „Un Certain Regard”); de la Berlin a fost inclus în competiţie My Favourite Cake, de Maryam Moghaddam și Behtash Sanaeeha, iar de la Veneţia, The Brutalist, de Brady Corbet (Premiul pentru regie). Dintre titlurile alese merită amintite şi La Cocina, de Alonso Ruizpalacios (despre care s-a scris în paginile revistei şi ale site-ului nostru), ori Armand, de Halfdan Ullmann Tøndel, cu Renate Reinsve, bine-cunoscută din filmul Cea mai rea persoană din lume (r. Joachim Trier), câştigător la SEMINCI al Premiului FIPRESCI în 2021.
Într-o altă secţiune importantă a festivalului, dedicată documentarelor, „Tiempo de Historia”, a fost selecţionat lungmetrajul found footage TWST/Things We Said Today, de Andrei Ujică, autorul mult premiatului Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, titlu marcat pentru filmografia de autor a cineastului.
Aşteptăm cu interes rezultatele palmaresului, nu înainte de a observa că ediţia ocazionează premiera miniseriei lui Rodrigo Sorogoyen (nume cunoscut din selecţiile şi palmaresurile TIFF-ului nostru naţional) Los Años nuevos, despre care aflăm că este „opera cea mai personală a faimosului autor”. Sperăm să o vedem şi pe ecranele noastre.





