Evenimente
Filme din peste 25 țări în Competiția internațională de scurtmetraj BIEFF.15
Între 22 și 28 septembrie 2025, 31 de filme provocatoare, provenite din 26 de țări și prezentând toate viziuni inedite asupra lumii contemporane, vor putea fi văzute în București, la Cinemateca Eforie și Cinema Elvire Popesco, în cadrul Competiției internaționale de scurtmetraj a Festivalului Internațional de Film Experimental București.
„Rusalka”, de Claudiu Mitcu, va avea mai multe proiecții speciale, din 16 septembrie
Rusalka, regizat de Claudiu Mitcu, un film care abordează tema înaintării în vârstă şi a înfruntării regretelor trecutului, cu o distribuție ce include mari actori ai scenei românești, va ajunge în cinematografele din mai multe orașe din țară, din 16 septembrie 2025. Celebra actriță Maia Morgenstern joacă rolul principal, cel al unei doamne care își invită prietenii apropiați să petreacă un sejur în locul unde, încă din tinerețe, obișnuiau să își facă vacanțele împreună. Cu ocazia revederii, vrea să le spună că mai are puțin de trăit.
Bucharest International Film Festival prezintă filmele din competiție ale ediției XXI
Bucharest International Film Festival (BIFF), cu singura competiție cinematografică de lungmetraj de ficțiune organizată în București, anunță selecția oficială a competiției pentru cea de-a XXI-a ediție, ce se va desfășura între 19 și 28 septembrie 2025.
Începe BIDFF #11: patru zile de film, dans și dialog artistic la București
Între 11 și 14 septembrie 2025, Bucureștiul găzduiește cea de-a 11-a ediție a Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF), singurul eveniment din Europa de Est dedicat filmului de dans. Tema acestei ediții, „Keep Calm and Keep on Moving”, propune o reflecție asupra mișcării ca formă de rezistență, expresie și reinventare.
„Jaful secolului”, propunerea României pentru Premiile Oscar 2026
Filmul care va reprezenta România la categoria Cel mai bun film internațional a Premiilor Academiei Americane de Film (Premiile Oscar) 2026 este Jaful secolului, regizat de Teodora Ana Mihai, după scenariul lui Cristian Mungiu. În rolurile principale: Anamaria Vartolomei, Rareș Andrici și Ionuț Niculae. Jaful secolului va putea fi vizionat în România începând din 23 septembrie 2025, fiind distribuit de Forum Film.
Încep înscrierile la atelierele One World Romania pentru liceenii din Arad, Călărași, Oradea, Slobozia și Timișoara
Atelierele practice de film documentar pentru adolescenți organizate de Asociația One World Romania revin în această toamnă în formula „Meet, Point & Shoot” în cinci orașe din țară. În plus, la Timișoara va avea loc și a treia ediție a programului de educație cinematografică și media Juriul Liceenilor, la Cinema Studio.
„Dinți de lapte”, de Mihai Mincan, film aplaudat la Veneția, va avea premiera în cinematografe din 14 octombrie
După premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Veneția și premiera nord-americană de Festivalul Internațional de Film de la Toronto, filmul Dinți de lapte, regizat de Mihai Mincan, va avea premiera națională din 14 octombrie 2025, distribuit de T.R.I.B.E. Films. Afișul lungmetrajului Dinți de lapte, realizat de artista Catarina Sampaio, o prezintă pe Emma Ioana Mogoș, o tânără actriță în vârstă de 11 ani, aflată la debut, care joacă rolul principal. Tăcută, timidă și introvertită, Maria este cea mai mică dintre cele două surori din familia Lucaciu. La zece ani, ea ajunge să lupte singură cu urmările terifiante ale unei tragedii (dispariția surorii mai mari) și să depășească două dimensiuni de coșmar: realitatea, în care este confuză, ignorată și lăsată singură, și spațiul viselor, în care viziunile întunecate încep să preia controlul asupra vieții ei.
Proiecție specială, la Cinema Ateneu Iași, cu documentarul „O familie aproape perfectă”, de Tudor Platon
Cinema Ateneu Iași va găzdui, pe 13 septembrie 2025, de la ora 18:00, proiecția specială a filmului O familie aproape perfectă, regizat de Tudor Platon, urmată de o discuție cu Roxana Postolache (psihoterapeut) și Dan Lungu (scriitor și profesor de sociologie). Documentarul O familie aproape perfectă, produs de compania Micro Film, aduce în discuție mai multe teme importante privind relațiile de familie și de cuplu: dificultățile de comunicare, divorțul, maternitatea și depresia post-partum sau diferențele de perspectivă dintre generații privind gestionarea emoțiilor. Toate acestea vor fi puncte de plecare ale unei discuții menite să ajute spectatorii să (se) înțeleagă și să comunice mai ușor despre dinamicile de familie și moștenirile emoționale, despre ce rămâne nespus între părinți și copii.
Actrița Kristina Cepraga a primit titlul de Cavaler al Ordinului Stelei Italiei
Actrița Kristina Cepraga este una dintre personalitățile distinse de statul italian cu titlul de Cavaler al Ordinului Stelei Italiei, urmând un decret prezidențial emis de cancelaria președintelui Sergio Mattarella în luna mai. Această distincție, înmânată actriței de Ambasadorul Italiei la București, Alfredo Durante Mangoni, în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe 4 septembrie 2025 în România, este acordată pentru promovarea relațiilor de prietenie și colaborare cu statul italian, a valorilor italiene, în special prin promovarea limbii italiene și a prestigiului național în străinătate.
Filmul documentar „Pro Musica. Vreme trece, vreme vine”, premiera în București pe 8 septembrie
Un eveniment cinematografic de excepție îi așteaptă pe iubitorii de muzică și istorie culturală: filmul documentar Pro Musica. Vreme trece, vreme vine, în regia lui Gheorghe Șfaițer, va avea premiera oficială luni, 8 septembrie 2025, de la ora 19:00, la cinematograful Cineplexx Băneasa din București, iar biletele sunt deja disponibile online. La finalul proiecției va avea loc o discuție cu regizorul Gheorghe Șfaițer și cu fondatorul Pro Musica, Ilie Stepan. O incursiune în istoria uneia dintre cele mai longevive formații rock din România, documentarul urmărește parcursul trupei Pro Musica, născută la Timișoara în anul 1973, și explorează momentele definitorii ale celor peste cinci decenii de activitate artistică.
Selecția oficială AFF2025. Doza necesară de documentar din fiecare an
Într-o perioadă marcată de războaie, manipulare informațională și ascensiunea extremismului, noua ediție Astra Film Festival (Sibiu, 17-26 octombrie 2025) oferă publicului doza necesară de film documentar din acest an și ocazia de a înțelege complexitatea și pericolele nevăzute ale lumii în care trăim, de a găsi soluții și a acționa corect. Selecția oficială AFF2025 este încă o dovadă a forței pe care o deține cinemaul documentar, aceea de a identifica, a explora și a expune pe ecran chestiuni esențiale ale lumii actuale.
Călătorie în lumea animației coreene la Animest.20
Devenită deja tradiție, retrospectiva pe care Animest o dedică anual țărilor cu o prezență puternică pe harta internațională a filmului de animație aduce în focus, la cea de-a 20-a ediție, care va avea loc între 3-12 octombrie 2025, cinematografia Coreei de Sud.
Caravana TIFF Unlimited revine la Iași între 5 și 7 septembrie
În primul weekend de toamnă, 5-7 septembrie 2025, cinefilii din Iași sunt invitați la trei seri de proiecții speciale în aer liber, la Grădina Palas. Echipa TIFF Unlimited a pregătit un program eclectic, care traversează genuri și epoci: de la animația-senzație Flow, o pisică fără frică, premiată cu Oscar, la savuroasa comedie spaniolă Așteptându-l pe Dalí, unde se întâlnesc două spirite vizionare – Salvador Dalí și Ferrán Adrià, unul dintre cei mai creativi chefi contemporani –, și până la clasicul absolut Rebel fără cauză, într-o proiecție aniversară ce marchează 70 de ani de la lansarea filmului care l-a consacrat pe James Dean. Proiecțiile încep la 20:45, iar intrarea este liberă.
RROMA Film Festival își continuă călătoria la cea de a treia ediție
RROMA Film Festival își deschide porțile pentru a treia oară, la Brașov și Augustin, în perioada 5-7 septembrie 2025. Printre filmele tematice aflate în competiție, inspirate de cultura romă, se află scurtmetraje din Polonia, Cehia, Marea Britanie, Ungaria, Bulgaria, Mexic, Spania și România, incluzând creații cinematografice premiate la festivaluri internaționale.
Filme de la Berlinale, Locarno, Rotterdam și Toronto, în Competiția internațională de lungmetraj de la BIEFF.15
Competiția internațională de lungmetraj a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF) aduce și anul acesta în fața publicului cinefil o selecție de titluri care impresionează prin diversitatea și inventivitatea formală și sunt semnate de unii dintre cei mai apreciați regizori emergenți ai momentului.
Competiția de scurtmetraje BIFF 2025
Selecția oficială a competiției de scurtmetraje din cadrul BIFF 2025 aduce în prim-plan 14 producții curajoase și originale, care explorează teme diverse cu stiluri cinematografice îndrăznețe. Procesul de selecție a fost unul riguros, iar rezultatul reflectă vitalitatea unei noi generații de cineaști.
Aniversare „Șatra” – 50 de ani în cadrul RROMA Film Festival
RROMA Film Festival invită publicul duminică, 7 septembrie 2025, la 18:30, în Piața Sfântul Ioan din Brașov, la o reîntâlnire cu personajele iconice ale peliculei Șatra (regia Emil Loteanu), film care a bucurat inimile spectatorilor de pretutindeni în ultimii cincizeci de ani. Festivalul îl omagiază astfel pe ilustrul compozitor Eugen Doga, autorul coloanei sonore a filmului.
TIFF prezintă Cinema sub clar de lună, la Promenada Mall
La început de toamnă, Cinema sub clar de lună transformă terasa Promenada Mall din București într-un cinematograf în aer liber. Între 11 septembrie și 16 octombrie 2025, publicul cinefil va putea participa la o serie de proiecții speciale, cu intrare liberă, organizate în parteneriat cu Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).
„Dinți de lapte”, de Mihai Mincan, a primit cronici elogioase la Festivalul de la Veneția
Dinți de lapte/Milk Teeth, al doilea lungmetraj de ficțiune scris și regizat de Mihai Mincan, a avut premiera mondială în cadrul secțiunii competitive „Orizzonti” a Festivalului Internațional de Film de la Veneția (ediția 82), pe 29 august 2025. Filmul a fost prezentat în patru săli ale festivalului, pe parcursul a trei zile, atât publicului spectator, cât și invitaților și jurnaliștilor internaționali, bucurându-se de numeroase cronici elogioase.
Laura Georgescu Baron, președintele juriului celei de-a treia ediții RROMA Film Festival
Organizatorii RROMA Film Festival prezintă membrii juriului celei de a treia ediții a evenimentului, care se va desfășura în perioada 5-7 septembrie 2025 în Brașov și Augustin. Președintele juriului este Laura Baron Georgescu, profesor universitar doctor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, personalitate marcantă în domeniul montajului digital din România și fondatoare a Festivalul Film 4 Fun.
Documentarul „Tata” va avea premiera în cinematografe pe 12 septembrie
O poveste personală, care a emoționat publicul în festivaluri și a fost recompensată cu șapte premii, Tata, documentarul scris și regizat de Lina Vdovîi și Radu Ciorniciuc, va avea premiera în cinematografe în mai multe orașe din țară pe 12 septembrie 2025, distribuit de Culoar Films. După succesul documentarului Acasă, premiat în festivaluri internaționale de prestigiu, Lina Vdovîi și Radu Ciorniciuc revin cu un nou film în care combină solida lor experiență jurnalistică cu o abordare cinematografică matură. Tata spune o poveste despre traumele moștenite, despre tăcerile din familii și despre abuzurile îndurate de românii plecați să muncească în străinătate, în speranța unei vieți mai bune.
Animest.20 îi aduce la București pe vizionarii frați Quay
Iubitorii de animație sunt invitați să pătrundă, în cadrul ediției aniversare Animest.20, în arta întunecată și hipnotizantă a fraților Quay, vizionarii care au redefinit animația stop-motion. Stephen și Timothy Quay, unii dintre cei mai influenți și vizionari regizori din istoria animației, cunoscuți la nivel internațional pentru stilul lor suprarealist și întunecat, sunt invitați speciali ai celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest (3-12 octombrie 2025).
Premiera documentarului lui Gheorghe Șfaițer despre Pro Musica, la Cineplexx Băneasa
Luni, 8 septembrie 2025, de la 19:30, cinematograful bucureștean Cineplexx Băneasa găzduiește premiera lungmetrajului documentar Pro Musica. Vreme trece, vreme vine, în regia lui Gheorghe Șfaițer (prezent la eveniment). Invitatul special al serii este Doru „Rocker” Ionescu. Pro Musica. Vreme trece, vreme vine este un film documentar despre destinul grupului timișorean Pro Musica, începând din anul 1973 și până astăzi. Lungmetrajul deapănă povestea acestui grup și, implicit, a acestor oameni, membri ai formației, de-a lungul anilor, cu mărturisiri verbale și muzicale, precum și cu secvențe ficționale, ce evocă atmosfera muzicală, artistică și socială din cei 52 de ani de existență ai Pro Musica.
Cincisprezece filme din opt țări, în Competiția RROMA Film Festival
Competiția de anul acesta din cadrul RROMA Film Festival (ediția a treia) cuprinde nu mai puțin de 15 filme de scurtmetraj, ficțiune, documentar și animație, provenite din opt țări – Polonia, Cehia, Marea Britanie, Ungaria, Bulgaria, Mexic, Spania și România. Printre filmele aflate în competiție se numără producții câștigătoare pentru cel mai bun scurtmetraj la festivaluri din Bulgaria sau Polonia, dar și câștigători ai Premiului Gopo. Printre regizorii și actorii prezenți la festival se află Héctor Maya Requena (Mexic), Bartosz Dominik (Polonia), Orlin Milchev (Bulgaria) și Atanaseu Ștefan (România), precum și actorii de origine romă Sorin Mihai, Dragoș Dumitru, Florin Baicu și Oana Rusu.
La BIFF, secțiunea de film istoric onorează 150 de ani de la nașterea Reginei Maria
Bucharest International Film Festival (BIFF), ajuns la cea de-a XXI-a ediție, continuă să aducă în fața publicului creații cinematografice relevante și profund ancorate în realitățile contemporane și istorice. În acest an, secțiunea „Istorie și cinema” revine în programul BIFF cu două producții de excepție, care îmbină forța narativă a documentarului cu rigoarea cercetării istorice.
Treisprezece filme selectate în Competiția națională de scurtmetraj BIEFF.15
Nu mai puțin de 13 scurtmetraje românești au fost selectate în Competiția națională a celei de-a cincisprezecea ediții a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF), care se va desfășura între 22 și 28 septembrie 2025, la Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Cinema Union, sub tema „Common Ground”/„Teren comun”.
RUBRICI

Eveniment Woody Allen la Cinemateca Eforie
Marți, 5 mai 2026, de la 20:00, Cinemateca Eforie din București prezintă, în cadrul programului „Woody Allen: nevroze, jazz și New York”, Soți și soții (Husbands and Wives, 1992). Filmul este prezentat de criticul și istoricul de cinema Dana Duma, redactor șef al revistei noastre, specialistul numărul unu din România în opera lui Woody Allen și singurul autor român care a scris o carte despre acest cineast remarcabil.
Pentru abonamente la Revista FILM contactaţi:


Revistă publicată de Uniunea Cineaştilor din România
Revistă realizată cu sprijinul Ministerului Culturii














































